Joia Mare este o zi cu o însemnătate deosebită. Joia de dinaintea Paştelui mai este denumită Joia Mare, Joi Marele, Joia Patimilor, Joia Neagră sau mai rareori Joimărica. Astăzi, se vopsesc ouă iar cine doarme în această zi e considerat leneş. Tot acum, se face borş care ţine tot anul, nu se mai mânâncă urzici, […]
Read More
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioada efectuează verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că MAMINUȚ ADRIAN-OVIDIU, în vârstă de 14 ani, a părăsit curtea locuinței sale, din localitatea Dumbrăvița, la data 11.04.2023, în jurul orei 17.00, fără a se cunoaște destinația și fără a […]
Read More
Forţele Aeriene Române au transmis că aeronave de luptă de mare viteză aparţinând Forţelor Aeriene Spaniole vor executa zboruri de antrenament la înălţimi mici în centrul, estul şi sud-estul ţării. Potrivit unui comunicat al Forţelor aeriene Române, aeronave de luptă de mare viteză aparţinând Forţelor Aeriene Spaniole vor executa în perioada 11-13.04.2023, zboruri de antrenament […]
Read More
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”. Patriarhia Română anunță că centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui apoi […]
Read More
Conform graficului RoadPol, începând de duminică, 09.04 și până pe 23.04.2023, Poliția Română va organiza filtre (inclusiv cu mașini neinscripționate) pentru depistarea și sancționarea șoferilor ce depășesc regimul legal de viteză. În perioada 17- 23.04.2023, se va desfășura Operațiunea Speed Marathon, operațiune ce va consta în scoaterea pe teren a tuturor aparatelor radar, inclusiv pe […]
Read More
RATBV S.A. aduce la cunoștința clienților săi faptul că în perioada Sărbătorilor Pascale mijloacele de transport public de călători vor circula conform unor orare adaptate la cerințele de mobilitate existente în aceste zile, după cum urmează: Vineri, 14 aprilie 2023 – program circulație corespunzător unei zile lucrătoare; Sâmbătă, 15 aprilie 2023 – program circulație corespunzător […]
Read More
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin a fost prezentă Sămbătă, 8 Aprilie 2023, în parcarea Coresi Shopping Resort Braşov, 79 de femei prezentându-se la caravană pentru testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV. “Aş vrea să felicit doamnele şi domnisoarele care au decis să se prezinte la caravana de screening, desfăşurată sâmbătă la Braşov. Este […]
Read More
Apropierea sfintelor sărbători de Paşti constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, fiecare dintre noi îşi programează atât cumpărături, cât şi deplasări de la domiciliu, în minivacanţe sau vizite la prieteni ori rude. Pentru infractori, starea generală de destindere din jur, dar și frenezia pregătirilor reprezintă o ocazie ideală pentru de a […]
Read More
„Reducerea vitezei de circulație a mașinilor“, ,,Intersecția verde”, ,,Un instrument muzical în fiecare școală” și ,,Centru interactiv de artă și știință pentru copii” sunt proiectele care au obținut cel mai mare număr de voturi la categoriile lor. Primarul Allen Coliban a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectele care au obținut cele mai […]
Read More
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel: ■ Număr de cazuri confirmate de la începutul pandemiei: 128.856, dintre care 97 cazuri de la raportarea de ieri ■ În ultimele 24 de ore au fost raportate 564 teste efectuate, dintre care […]
Read More