Polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”. Astfel, în data de 12 martie 2023, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în jurul orei 15.00, în timp ce se […]
Read More
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au organizat și desfășurat, la data de 12.03.2023, o acțiune pe linie rutieră, care a vizat depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise și prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave. Astfel, în cadrul controalelor efectuate, polițiștii i-au testat pe conducătorii auto din punct de vedere […]
Read More
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au organizat, în acest sfârșit de săptămână, o acțiune care a urmărit identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave. În timpul controalelor pe care polițiștii le-au efectuat, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 11.000 de lei. Șapte […]
Read More
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a semnat vineri, 10 martie, contractul de finanţare pentru proiectul „Dotarea cu echipamente ambulator integrat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Braşov”. Contractul a fost încheiat cu Ministerul Sănătăţii şi este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul Pilonului V – Sănătate și […]
Read More
Sâmbătă, 18 martie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, revine, după cinci ani de absență, spectacolul cu opereta „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss-fiul! Spectacolul a fost pus în scenă și primit cu un deosebit succes, la finalul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2016, regia aparținându-i lui Marian Pop. Opereta „Der […]
Read More
Prima ediție a festivalului Massif a fost un succes și a adus în Poiana Brașov peste 100 de artiști români și internaționali, precum și peste 38.000 de participanți. Toți aceștia s-au bucurat de muzică, munte și sporturi de iarnă la cele 3 scene de la baza pârtiei Bradu și la cele 3 apres-ski-uri partenere: Nuba […]
Read MorePapa Francisc a celebrat astăzi împlinirea a zece ani de la alegerea sa în fruntea Bisericii Romano-Catolice. Întrebat care ar fi cel mai bun cadou de aniversare, suveranul pontif a răspuns: „pace, este nevoie de pace. Nu credeam că voi fi papa din timpul celui de-al treilea război mondial”, a spus Papa Francisc. „Îmi provoacă […]
Read More
Victorie mare, în primul meci al anului, pentru FC Braşov Under 19. Juniorii stegari s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României. Juniorii mari ai clubului s-au impus cu scorul de 1-0, acasă, în faţa celor de la ACS Târgu Mureş. Unicul gol al partidei a fost marcat de Mattia Galliano, în minutul 93 […]
Read More
Ziua de luni ne aduce vreme frumoasă în majoritatea regiunilor din România. Temperaturile sunt în creștere și în județul Brașov. În nordul Transilvaniei se mai adună norii, însă nu sunt anunțate precipitații. Temperaturile mai cresc puțin și vor ajunge până la 9 grade Celsius. În Transilvania, dimineața este foarte frig, mai ales în depresiuni. Apare soarele, norii se adună […]
Read More
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru șoferi. Vor fi sancțiuni mai dure pentru cei care conduc agresiv, dar și condiții speciale pentru șoferii cu vârste de peste 70 de ani, conform Digi24.ro. Potrivit sursei citate, permisele de conducere ar putea avea o valabilitate de 15 ani, în loc de 10, așa cum este acum. Ar […]
Read More