Autocamion cu lemne fără acte, descoperit de polițiștii brașoveni în urma unei sesizări din trafic

Ieri, 23 iunie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au intervenit ca urmare a unei sesizări pe care au primit-o din partea unei persoane care semnala faptul că, în trafic, în municipiul Brașov, ar circula un autocamion care transportă material lemnos, posibil fără documentele de legalitate.

Echipajul de ordine publică s-a deplasat în scurt timp în zona menționată și a identificat autocamionul semnalat în incinta unui depozit situat pe strada Lacurilor, dar și pe conducătorul acestuia, un bărbat de 42 de ani.

Pentru clarificarea aspectelor sesizate, polițiștii din cadrul structurii de siguranță publică au solicitat sprijinul colegilor specializați din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, care au procedat la verificări amănunțite, inclusiv prin interogarea aplicației SUMAL 2.0, precum și prin efectuarea. măsurătorilor materialului lemnos existent.

Citeste și:  Ziua Mărcii Poștale Românești. Regina Maria a României

Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că materialul lemnos identificat, provenit din toaletarea arborilor cu urme de degradare, însumează 3,34 metri cubi, din specii moi. Din această cantitate, 2,63 mc. se aflau încărcați în autocamion, iar o altă cantitate, 0,71 mc., fuseseră deja descărcată în depozit.

Pentru cantitatea de material lemnos transportată polițiștii au stabilit că nu a fost emis un aviz de însoțire în aplicația SUMAL 2.0, conform prevederilor legale în vigoare, fapt pentru care au dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale conducatorului auto, în valoare de 4.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, aceștia au dispus și confiscarea materialului lemnos, care a fost predat în custodia ocolului silvic competent.

Citeste și:  Crește concurența la liceele din Brașov! Elevii de clasa a VIII-a pot verifica ierarhia județeană 2025

Menționăm, de asemenea, faptul că activitatea s-a desfășurat cu respectarea tuturor procedurilor legale și operaționale în vigoare, situație în care intervențiile sunt înregistrate video cu echipamentele din dotarea polițiștilor.

Poliția Brașov tratează cu maximă seriozitate și promptitudine orice sesizare venită din partea cetățenilor, iar în toate cazurile în care se constată încălcări ale legislației, se dispun măsuri ferme și legale, în vederea protejării fondului forestier și menținerii ordinii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.