Avertisment de la polițiștii brașoveni: Nerespectarea măsurilor Covid atrage răspunderea penală!

Având în vedere faptul că în ultima perioadă  au fost depistate mai multe cazuri ale unor persoane care nu au respectat măsurile de izolare/carantinare, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov aduce în atenția cetățenilor următoarele prevederi legale:

carantina persoanelor este o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase și constă în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau la locaţia declarată de către persoana carantinată;

carantina zonală, ca măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, reprezintă separarea fizică a persoanelor şi activităţilor, inclusiv limitarea circulaţiei dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecţiei sau contaminării în afara acestui perimetru;

 izolarea reprezintă  măsura de separare fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive, la domiciliu, la locaţia declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în vederea monitorizării stării de sănătate şi aplicării unui tratament, după caz;

persoana suspectă este persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii;

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai!

 Carantina în spaţii special desemnate de către autorităţile competente se realizează:

în situaţia în care persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu îşi pot asigura condiţiile de separare fizică la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea;

 în situaţia nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată, pe durata acesteia, deşi a consimţit-o la data instituirii.

Persoanele care nu respectă măsura de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile carantinării în spaţiul special desemnat de autorităţi. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea acestora se suportă de către Ministerul Sănătăţii din bugetul aprobat cu această destinaţie şi se recuperează de la persoanele în cauză.

Carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:

Citeste și:  CFR Călători: Nicio anulare a trenurilor din cauza lipsei de personal sau de material rulant!

sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu;

au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.

Izolarea persoanelor bolnave cu semne și simptome sugestive specifice se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

În situaţia în care persoanele refuză măsura izolării prelungită şi recomandată, sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană, care poate confirma sau infirma măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia, printr-o decizie cu caracter individual.
  Măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există. 

Citeste și:  Grevă japoneză la Registrul Comerțului: Angajații cer salarii mai mari, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică

  Dacă persoana menţionată mai sus este un minor, măsura izolării se instituie pentru acesta, după caz, la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare. Aparţinătorul minorului este supus măsurii carantinării, dacă măsura izolării nu i se aplică.

 Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, în situaţiile de risc epidemiologic, se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi se pune în aplicare prin ordine ale ministrului sănătăţii şi ale unităţilor din subordine. 

ATENȚIE!

Nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 atrage, conform legislației în vigoare, răspunderea contravențională sau, după caz, răspunderea penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.