Avertizarea de vreme rea se prelungește până joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea meteo de vreme rea, valabilitatea fiind prelungită până joi, la ora 9.00.

În intervalul menţionat vremea va fi rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 şi 0 grade şi se va produce brumă sau îngheţ la sol.

Totodată, se menţine avertizarea cod galben privind intensificări ale vântului, până marţi, la ora 23.00. Astfel, în cea mai mare parte ţării, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h şi izolat peste 70…75 km/h.

Tot până marţi, la ora 23.00, este cod portocaliu privind intensificări susţinute ale vântului şi viscol puternic, în unele zone ale judeţelor Bihor, Cluj, Alba, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău şi Prahova.

În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini mai mari de 1.500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 120…140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută.

De asemenea, până marţi la ora 14.00, este Cod roşu – intensificări puternice ale vântului, în zonele înalte ale judeţelor Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, la altitudini de peste 1.800 de metri, în Carpaţii Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăşi 140 km/h.

Un alt cod galben privind intensificări ale vântului va fi în vigoare de marţi, de la ora 23.00, până miercuri, la ora 21.00, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde, local şi temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70…90 km/h.

Tot sub cod galben privind intensificări ale vântului se vor afla, miercuri, între orele 6.00 şi 21.00, cea mai mare parte a Moldovei, local – Oltenia, sudul Transilvaniei şi sud-vestul Munteniei. Aici, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 55…60 km/h.

Sursă foto: fanatik.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.