Bancuri din Braşov: ‘Deputaţii Mohaci şi Popa au dat startul CityBreak-urilor în PRO Romania’

Deputaţii PSD Mihai Mohaci şi Mihai Popa au devenit subiecţii celor mai noi bancuri în Brasov, graţie nehotărârii lor cu privire la partidul din care fac parte. Astfel, braşovenii glumesc pe seama celor doi spunând ”că deputaţii au dat o idee incredibilă organizaţiei judeţene din Braşov care, după ce o vor testa la nivel local, vor cere implementarea ei la nivel naţional: este vorba despre o recompensă oferită pesediştilor cuminţi care primesc un week-end gratuit la PRO Romania. Un fel de CityBreak transpus în politică”.
Un alt subiect remarcat de braşoveni este faptul că ”cei doi ‘turişti politici’ nici măcar nu sunt luaţi în serios de organizaţia judeţeană a PSD Braşov, care încă nu le-a sters numele din structura de conducere. Mihai Popa figureaza în continuare ca preşedinte executiv, iar Mihai Mohaci, vicepreşedinte la PSD Braşov, pentru că nu se ştie niciodată când se decid să se întoarcă şi atunci revenirea este mai uşoară. Sau altfel spus, le-au lăsat numele şi funcţiile acolo semn că au oricând uşa deschisă”.
O altă explicaţie a păstrării numelor celor doi deputaţi în structura de conducere a PSD Braşov este văzută de glumeţii din Braşov drept ”o strategie de a-i readuce în sânul partidului, ştiut fiind faptul că social democraţii cred cu tărie în cobit şi în blesteme”.
Şi, în fine, alţii explică ”naveta continuă între PSD şi PRO Romania a celor doi Mihai prin faptul că deputaţii doresc să trăiască momentul reîntoarcerii ‘acasă’ în lipsa lui ‘Dady”.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.