Bani de la stat pentru părinții care vor să angajeze bonă la copil. Care sunt condițiile

PNL a iniţiat o propunere legislativă prin care urmăreste să încurajeze acele familii care îşi doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creşe şi grădiniţe pentru copiii de vârstă preşcolară.

Chiar dacă, în ultimul timp, numărul creşelor şi al grădiniţelor private este în creştere, trebuie să recunoaştem că mulţi părinţi nu îşi permit să îşi înscrie copiii la o astfel de instituţie privată. Singura soluţie este să le oferim sprijin financiar acelor părinţi aflaţi în dificultate pentru a-şi putea angaja o bonă!

Potrivit proiectului, pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 lei, iar suma propusă a fi acordată se va stabili în mod diferenţiat, variind între 250 şi 710 lei pentru fiecare copil de vârstă antepreşcolară.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai, la Casa Armatei

De asemenea, trebuie menţionat că de acest sprijin financiar va putea beneficia părintele sau reprezentantul legal la care copilul locuieşte în mod statornic şi care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.