Bărbat de 29 de ani, arestat la Brașov pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 29 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

Din probele administrate a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, cel în cauză ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut canabis și cocaină, cu sume între 1.750 și 3.500 de lei.

De asemenea, la data de 26 mai 2026, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi vândut cocaină pentru 1.750 de lei. În acest context, în autoturismul acestuia, au fost descoperite și 51 de doze din staniol și 8 pungi conținând substanță vegetală.

Citeste și:  Salvamont Brașov a reamenajat traseul din zona Pichetul Roșu. Timpul de intervenție poate fi redus aproape la jumătate

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate drogurile de risc și mare risc tranzacționate de bărbat, iar, în urma percheziției efectuate, la locuința acestuia, au fost descoperite și ridicate substanțe pulverulente și vegetale, aflate în curs de expertizare, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 26 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului, de 29 de ani.

La data de 27 mai 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Citeste și:  Antrenamente pentru viitorii salvatori montani din Brașov, în Cheile Râșnoavei

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.