Bike-park-ul din Postăvarul, construit în colaborare cu o firmă americană

Luni, 7 septembrie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru amenajarea celor trei trasee de mountain-bike din Postăvarul, proiect finanțat din bugetul local. Singura ofertă a fost depusă de către firma TrailBros S.R.L., având ca terț susținător compania americană Momentum Trail Concepts. TrailBros este firma care amenajează în această perioadă cele trei trasee de mountain-bike din Postăvarul, în cadrul proiectului derulat de Asociația NH Bike, în parteneriat cu Primăria Brașov, iar Momentum Trail Concepts este o firmă din Statele Unite specializată în amenajarea de trasee de mountain-bike (https://www.momentumtrail.com/).    

,,Luni am avut data limită pentru traseele de mountain bike din Postăvarul și mă bucur că cei care au decis să se implice în acest proiect sunt aceiași care lucrează în acest moment în Postăvarul la amenajarea traseelor finanțate de NH Bike. Este o lucrare mult mai complexă decât cea pe care o derulează în prezent, dar sper că aportul companiei din Statele Unite, una cu experiență foarte mare în acest domeniu, să fie unul consistent. În momentul în care, acum câțiva ani, Bogdan Micu îmi vorbea despre importanța unei astfel de investiții, am realizat cât de necesar este pentru Poiana Brașov să gândim și facilități de petrecere a timpului liber în perioada de vară. Traseele de coborâre pe care le vom amenaja în Postăvarul, alături de cele amenajate de NH Bike, vor face din Poiană cea mai bună opțiune de petrecere a timpului liber, atât pentru brașoveni, cât și pentru turiștii îndrăgostiți de acest sport. Aceste trasee sunt doar o etapă din ceea ce înseamnă transformarea Poienii Brașov în cel mai mare bike-park din Europa de sud-est. În ședința de vineri voi prezenta Consiliului local un plan integrat de dezvoltare a activităților turistice din Poiana Brașov, unde un capitol important este cel legat de dezvoltarea de diferite tipuri de trasee pentru mountain-bike, astfel încât Brașovul să ajungă la aproximativ 100 de kilometri de trasee, iar în felul acesta să devenim principala destinație pentru acest sport“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Inițiatorul primelor 3 trasee de mountain-bike, proiect aflat în derulare, Bogdan Micu, președintele NH Bike, declara cu privire la necesitatea amenajării acestor trasee. ,,În acest moment lucrăm pe traseele amenajate de NH Bike și așteptăm cu nerăbdare ca primăria să înceapă celălalt proiect, care este mult mai mare decât acesta. Sunt convins că atunci când ambele proiecte vor fi gata, cei peste 20 de kilometri de trasee de pe acest munte vor fi printre cele mai interesante zone de bike, nu doar din România, ci chiar și din Europa de Est, iar eu cred că acest munte va deveni, în câțiva ani, cel mai mare centru de bike  din această zonă a Europei”.

Valoare estimată este de:   1.122.010,25 lei + TVA.

Investiția presupune amenajarea a trei trasee de mountainbike cu grade diferite de dificultate.

  1. Traseul de mountain bike nr. 1 – dificil.

Are lungimea de 3.141,60 m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m în aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure.

Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 25 m, a căror lungime cumulată de 1.940,41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.

Din punctul de vedere al vizibilităţii, putem spune că elementele geometrice ale traseului, condiţiile topografice şi vegetaţia permit asigurarea unei distanţe medii de vizibilitate de 15 m. Pentru menţinerea vizibilitătii în lungul traseului, se vor inspecta periodic traseele de biciclete şi se va îndepărta vegetaţia şi crengile ce intră în gabaritul de liberă trecere a pistei.

Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii specifice ciclismului montan:

– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171 m, care se deprind şi revin in traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.

– două tabletop-uri, destinate săriturilor;

– un step up destinat săriturilor în urcare;

– două drop off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;

– o pasarelă din lemn;

  • Traseul 2 – ușor.

Are lungimea totală de 4.070,60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final la staţia inferioară a telegondolei. Acesta porneşte la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia şi continuă pe drumul de acces la pârtia Lupului. După intersecţia cu axul telescaunului 6CLD, traseul îşi schimbă orientarea şi continuă printr-o succesiune de serpentine orientate pe direcţie nord-vestică, în afara şi interiorul pădurii până în jurul km 3+670, unde intră pe traseul drumului Albastru şi continuă până la staţia inferioară a telegondolei.

Din punct de vedere al amenajării în plan, traseul pistei de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 199 de curbe circulare, cu raze cuprinse 3 m şi 20 m, a căror lungime cumulată de 2.315,39 m, reprezintă 57% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.

Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:

– două step up-uri;

– un drop off.

  • Traseul 3 – mediu/

Are lungimea totala de 3.936,16 m, este cel mai îndepărtat traseu din cele trei trasee.

Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, după care se desprinde spre stânga și continuă în interiorul pădurii, după care traversează drumul existent și reintră în pădure continuând cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395,35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.

Traseul pistei de biciclete se prezintă mai putin sinuos decât celelalte două trasee, fiind alcătuit din 150 curbe circulare cu raze cuprinse 4 m şi 33 m, a căror lungime cumulată, de 2.004,51 m, reprezintă 51% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă).

Traseul de mountain bike nu prezintă elemente constructive speciale pentru creșterea gradului de dificultate.

Elemente constructive specifice traseelor de mountain bike

Traseele de mountain bike se deosebesc de celelalte tipuri de piste de biciclete prin gradul de dificultate al traseelor. Gradul de dificultate al traseelor este dat de sinuozitatea accentuată a traseelor, declivitatea longitudinală şi transversală a traseului, prezenţa curbelor cu raze mici, a arborilor şi a rocilor la zi, construcţiile special proiectate în scopul creşterii gradului de dificultate şi amenajările naturale prezente pe cele trei trasee.

Construcţiile special proiectate pentru creşterea gradului de dificultate al traseelor sunt următoarele :

Viraje deschise (Climbing turns)

Sunt curbe lipsite de suprainaltare şi platforme de intoarcere pe loc. Aceste curbe au fost prevăzute pe sectoarele cu declivităţi longitudinale mai mici de 7% şi au valori ale razelor de minimum 6m.

Modul de amenajare al acestora este prezentat în imaginea de mai jos:

Fig. 1

Contrapante (Berms sau Inslope turns)

Sunt curbe amenajate transversal (suprainaltate) specifice terenurilor accidentate, care permit ciclistilor mentinerea unei viteze constante pe lungimea curbelor, fara a aluneca in afara acestora.

Valorile utilizate pentru supraînălţarea curbelor sunt cuprinse între 5 şi 50%, dar acestea pot merge până la valorile pantei transversale a terenului. Valorile finale ale supraînălţărilor şi modul de amenajare al supraînălţării (curbura transversală) se vor definitiva la execuţie, în funcţie de viteza dorită pe zona respectivă.

Datorită solicitărilor mari ale acestor sectoare, platforma de rulare se va proteja cu pământ stabilizat în situ cu lianţi hidraulici, pe o grosime de 5cm, care să prevină eroziunea terenului. Acestea vor fi prevăzute la începutul şi sfârşitul curbei cu tuburi din polietilenă cu diametrul de 160mm sau rigole din lemn, pentru preluarea şi evacuarea apei.

Numărul şi poziţia curbelor supraînălţate sunt prezentate in planşele de detaliu ale proiectului şi cuprind:

  • 27 de curbe amenajate pe traseul 1 de mountain bike;
  • 57 de curbe amenajate pe traseul 2 de mountain bike;
  • 39 de curbe amenajate pe traseul 3 de mountain bike;

Numărul curbelor amenajate în contrapantă nu este limitativ, acestea vor fi definitivate la execuţie împreună cu reprezentaţii beneficiarului.

Modul de amenajare al acestora este prezentat în imaginea de mai jos:

Fig. 2

Step up

Step up-urile sunt elemente constructive ale traseelor de mountain bike, a căror cota se schimbă brusc pe verticală. Acestea sunt amplasate în punctele joase ale traseului şi au rolul de a asigura trecerea prin săritură, de la o cotă inferioară (cota step up-ului) la o cotă superioară (cota terenului natural).

Pe cele trei trasee de mountain bike s-au proiectat un număr de 3 step up-uri.

Step up-urile proiectate au suprastructura alcătuită din patru grinzi (ursi) longitudinale de rezistenta, patru grinzi transversale (antretoaze) şi podina de uzură.

Dimensiunile acestora sunt următoarele:

– grinzi longitudinale:                                      8x12cm – L=4.50m;

– antretoaze:                                                    8x12cm – L=1.6m;

– podina de uzură:                                           4.8x24cm – L=2.0m.

Intre scandurile podinei de rezistenta se vor lasa spatii de 5-10 mm, pentru aerisire, scurgerea apelor si a noroiului.

Infrastrastructura este alcătuită din cadre din lemn de stejar ecarisat, dispuse la intervale de 1.50m, cu următoarele părţi componente:

  • piloţi (stâlpi) de lemn cu sectiunea pătrată 10x10cm bătuţi în pământ pe o adâncime de 1.5-2.0m sau fundaţi în beton C8/10, pe o adâncime de maximum 1.0m;
  • babe cu sectiunea de 10x12cm şi lungimea de 2.0m fixate de stalpi la partea superioară, prin cuie metalice de construcţii;

Rezemarea platformei din lemn la capătul amonte se va face pe două grinzi din lemn de stejar cu secţiunea semirotundă cu diametrul de 15cm, legate una de cealaltă cu scoabe metalice şi fixate pe un strat de fundaţie din balast stabilizat cu ciment în grosime de 30cm, cu lăţimea de 70cm şi lungimea de 2.30m. Capătul platformei din lemn va fi separată de terenul natural printr-un strat drenant din pietriş învelit în material geosintetic cu rol filtrant şi anticontaminator. Pentru drenarea apelor s-au prevăzut tuburi corrugate şî perforate din polipropilenă.

Se vor îndepărta crengile, pietrele colţuroase, blocurilor de stâncă colţuroase din gabaritul construcţiei pe o lungime de 5.0 m, care pot cauza accidente.

De asemenea se va urmări devierea apelor pluviale în amonte de step up.

Construcţia se va realiza din lemn de stejar clasa D24, tratat ignifug, hidrofug şi insecto-fungicid. Tratarea lemnului se va face prin imersare în instalaţii speciale, prin pulverizare sau pensulare. Pulverizarea sau pensularea lemnului se va face în două sau trei straturi. La realizarea structurii de rezistenţă se vor folosi doar piese de lemn sănătoase, fără putregai, crăpate sau rupte etc.

Table top

Sunt elemente constructive destinate săriturilor într-un mod sigur şi controlat. Acestea  se pot realiza din pământ, piatră sau lemn şi se compun dintr-o rampa abrupta si o panta lina.

Acestea pot fi construite în terenuri plate sau înclinate, sau se pot folosi de obstacole naturale de pe traseu (blocuri de piatră, buşteni etc.).

Pe cele trei trasee au fost proiectate două tabletop-uri. Acestea se vor executa din piatră brută şi vor fi protejate cu pământ vegetal în grosime de 20-30cm.

Modul de amenajare al unui tabletop este prezentat in imaginea de mai jos:

Fig. 3

Drop off artificial

Drop off-urile artificiale sunt zone amenajate de pe traseu unde cota terenului coboară brusc pe verticală. Acestea se pot realiza din lemn sau piatră brută.

Pe cele trei trasee de mountain bike s-au proiectat un număr de 3 step up-uri.

Drop off-urile proiectate au suprastructura alcătuită din patru grinzi (ursi) longitudinale de rezistenta, patru grinzi transversale (antretoaze) şi podina de uzură, din lemn de stejar.

Dimensiunile acestora sunt următoarele:

  • grinzi longitudinale:                                        8x12cm – L=4.50m;
  • antretoaze:                                                      8x12cm – L=1.6m;
  • podina de uzură:                                             4.8x24cm – L=2.0m.

Intre scandurile podinei de rezistenta se vor lăsa spatii de 5-10 mm, pentru aerisire, scurgerea apelor si a noroiului.

Infrastrastructura este alcătuită din cadre din lemn de stejar ecarisat, dispuse la intervale de 1.50-2.00m, cu următoarele părţi componente:

  • piloţi (stâlpi) de lemn cu sectiunea pătrată 10x10cm bătuţi în pământ pe o adâncime de 1.5-2.0m sau fundaţi în beton C8/10, pe o adâncime de maximum 1.0m;
  • babe cu sectiunea de 10x12cm şi lungimea de 2.0m fixate de stalpi la partea superioară, prin cuie metalice de construcţii;

Rezemarea platformei din lemn la capătul amonte se va face pe două grinzi din lemn de stejar cu secţiunea semirotundă cu diametrul de 15cm, legate una de cealaltă cu scoabe metalice şi fixate pe un strat de fundaţie din balast stabilizat cu ciment în grosime de 30cm, cu lăţimea de 70cm şi lungimea de 2.30m. Capătul platformei din lemn va fi separată de terenul natural printr-un strat drenant din pietriş, învelit în material geosintetic cu rol filtrant şi anticontaminator. Pentru drenarea apelor s-au prevăzut tuburi corrugate şi perforate din polipropilenă.

Construcţia se va realiza din lemn de stejar clasa D24, tratat ignifug, hidrofug şi insecto-fungicid. Tratarea lemnului se va face prin imersare în instalaţii speciale, prin pulverizare sau pensulare. Pulverizarea sau pensularea lemnului se va face în două sau trei straturi. La realizarea structurii de rezistenţă se vor folosi doar piese de lemn sănătoase, fără putregai, crăpate sau rupte etc.

Se vor îndepărta crengile, pietrele colţuroase, blocurilor de stâncă colţuroase din gabaritul construcţiei pe o lungime de 5.0-10 m, care pot cauza accidente.

De asemenea se va urmări devierea apelor pluviale în amonte de drop off.

In imaginea de mai jos este prezentat modul de amenajare general al unui drop off:

Fig. 4

Drop off natural

Drop off-urile naturale sunt zone de pe traseu unde cota terenului coboară brusc pe verticală. Amenajările acestora sunt minime şi constau în îndepărtarea crengilor, pietrelor colţuroase, a blocurilor de stâncă colţuroase, care pot cauza accidente.

Pe cele trei trasee de mountain bike s-au amenajat un număr de 2 drop-uri în prima variantă şi 4 drop-uri în cea de-a doua variantă.

In imaginea de mai jos este prezentat un drop off natural:

Fig. 5

Platforme din lemn

Aceste amenajări intră tot în categoria construcţiilor specifice traseelor de mountain bike şi au rolul de a asigura continuitatea traseului pe anumite sectoare mai dificile, şi anume pe secotarele cu roca la suprafaţă sau pe sectoarele cu ondulate cu variaţii dese ale cotei terenului pe distanţe scurte.  Acestea se amenajează la o înălţime de 50-80cm deasupra solului şi nu sunt prevăzute cu parapete de siguranţă.

Suprastructura platformelor consta dintr-o podina simpla din lemn de stejar cu latimea de 2.0m, alcatuita din:

– 4 grinzi longitudinale:                                                           8x12cm – L=4.50m;

– antretoaze dispuse la intervale de 1.0m:                             8x12cm – L=1.6m;

– podina de uzură:                                                                   4.8x24cm – L=2.0m.

Intre scandurile podinei de rezistenta se vor lasa spatii de 5-10 mm, pentru aerisire, scurgerea apelor si a noroiului.

Grosimea podinei de uzură contine si sporul de grosime datorat uzurii de 2cm.

Infrastrastructura este alcătuită din cadre din lemn de stejar ecarisat, dispuse la intervale de 1.50-2.00m, cu următoarele părţi componente:

  • piloţi (stâlpi) de lemn cu sectiunea pătrată 10x10cm bătuţi în pământ pe o adâncime de 1.5-2.0m sau fundaţi în beton C8/10, pe o adâncime de maximum 1.0m;
  • babe cu sectiunea de 10x12cm şi lungimea de 2.0m fixate de stalpi la partea superioară, prin cuie metalice de construcţii;

Imbinările dintre elementele structurale se va realiza prin suruburi, cuie sau scoabe metalice conform detaliilor de execuţie.

Racordarea platformelor cu cea a căii de rulare a pistelor de biciclete se va realiza pe o lungime de 5-6 m cu umplutură din piatră brută, colmatată şi protejată cu un strat din pământ cu grosimea de 20-30cm.

Pe cele trei trasee de mountain bike s-au proiectat 2 platforme din lemn în lungime totală de 26m.

Construcţia se va realiza din lemn de stejar clasa D24, tratat ignifug, hidrofug şi insecto-fungicid. Tratarea lemnului se va face prin imersare în instalaţii speciale, prin pulverizare sau pensulare. Pulverizarea sau pensularea lemnului se va face în două sau trei straturi. La realizarea structurii de rezistenţă se vor folosi doar piese de lemn sănătoase, fără putregai, crăpate sau rupte etc.

Modul de amenajare al platformelor este prezentat în figura de mai jos:

Fig. 6

Variante alternative de traseu (chicken line)

Variantele alternative de traseu sunt devieri locale ale traseului principal, în scopul diversificării acestuia, in special pentru creşterea gradului de dificultate. Acestea se amenajează în mod identic cu traseul principal.

Acest gen de amenajare s-a prevăzut doar pe primul traseu de mountain bike, acestea contribuind, intr-o anumită măsură la încadrarea traseului în categoria traseelor dificile.

Pe cele trei trasee de mountain bike s-au proiectat un număr de 5 variante alternative de traseu.

Pentru prevenirea accidentării bicicliştilor, pe zona gaberitului de trecere al amenajărilor prezentate mai sus, se va curăta traseul de crengi, pietre sau blocuri de stâncă colţuroase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.