Borcanul de bacșiș de pe bar este ilegal

Proprietarii de localuri nu ar trebui să mai folosească acel mecanism cu borcanul pe bar, unde cineva îşi pune bani, pentru că nu mai este legal, a afirmat, astăzi, preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, menţionând că Fiscul nu a efectuat încă verificări în acest sens, potrivit agenției naționale de presă Agerpres.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, nu este corect să se folosească acest lucru. Bacşişul trebuie să fie fiscalizat pentru că aşa prevede legea. Acei administratori/proprietari de asemenea localuri nu ar trebui să mai folosească acel mecanism cu borcanul pe bar, unde cineva îşi pune bani, pentru că nu mai este legal. (…) ANAF nu a făcut încă verificări în acest sens. Din punctul meu de vedere, ştiţi, întotdeauna am spus că trebuie să ne ducem acolo unde să produce marea evaziune fiscală. Trebuie să mergem acolo doar pe baza unei analize de risc şi pe analizele de risc pe care noi le facem. Imaginaţi-vă că acel borcan cu 100 lei, cu 200 lei adunaţi într-o zi nu reprezintă ceva, dar legal nu trebuie să mai existe aşa ceva”, a menţionat Lucian Heiuş.

Potrivit acestuia, inspectorii ANAF vor face verificări dacă există sesizări în acest sens. Totodată, preşedintele ANAF a menţionat că nu ştie cât s-a încasat din impozitul pe bacşiş, deoarece intră în categoria de impozite de natură salarială din total sumă care este declarată.

Citeste și:  Sfaturi de Nutriție: Cum să îți îmbunătățești alimentația fără efort

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.