Braşov: Festivalul internaţional ”W.A Mozart” debutează pe 27 ianuarie, cu invitaţi din ţară şi din străinătate

Spectacole de operă, concerte simfonice, recitaluri cu muzica lui Mozart, lieduri, inclusiv un inedit concert de jazz vor avea loc în cadrul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional ”W.A Mozart”, organizat de Opera Braşov, în perioada 27 ianuarie-28 februarie.

”Am ajuns la cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional W.A Mozart, pe care Opera Braşov, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Braşov, o organizează pe parcursul unei luni. Va fi o lună plină de muzică de calitate, în care absolut toate genurile muzicale pe care Mozart le-a dăruit lumii sunt prezente în festival. Vorbim de spectacole de operă,concerte simfonice, recitaluri cu muzica lui Mozart. Inedit pentru această ediţie este concertul de jazz, în care invitaţii noştri pornesc de la teme cu muzica lui Mozart, şi o aduc în contemporaneitate prin muzica de jazz. Avem un număr record de evenimente la această ediţie a festivalului, şi, de bună seamă soliştii, orchestra şi baletul Operei Braşov, cărora li se vor alătura invitaţi de marcă a lumii muzicale româneşti şi internaţionale. Vorbim de maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, Cristian Oroşanu, Daisuke Soga din Japonia, binecunoscutul violonist Remus Azoiţei. De asemenea, alături de noi un invitat surpriză, spunem noi, domnul Carlo Torlontano, italian la origine, care va avea un concert în cadrul festivalului la un instrument total inedit nu numai pentru noi, ci pentru întreaga lume, alphorn se numeşte instrumentul, la care va cânta muzică de Mozart”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul Operei Braşov, Ovidiu Mezei.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Festivalul Internaţional ”W.A Mozart” începe duminică, 27 ianuarie, de la 18.30 cu spectacolul extraordinar ”Bun găsit, Domnule Mozart!”. Îşi dau concursul soliştii, orchestra şi baletul Operei Braşov. Urmează în 2 februarie un concert simfonic extraordinar cu violonistul Remus Azoiţei, în 2 februarie, iar în 9 februarie ”Cosi Fan Tutte”- operă de W.A.Mozart. Luni, 11 februarie, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universităţii ”Transilvania”, va avea loc un recital cu Gabor Elod – vioară, Magdalena Lazăr – violă, Bartha Zsofia – violoncel, Andreea Dragomir – oboi, Diana Nedelea – flaut, Ovidiu Mezei – pian.

Kamerata Kronstadt va susţine un concert simfonic în 13 februarie, de la ora 18.30, invitat fiind Carlo Torlontano. Opera „Flautul Fermecat” de W.A Mozart va fi pusă în scenă în 16 februarie de la ora 18.30, avându-l ca invitat pe dirijorul Daisuke Soga, din Japonia.

Citeste și:  Yiwen Shen și Marko Džomba au electrizat Sala Patria cu un concert memorabil alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov

Classic Meets Jazz: ”MOTZ-ART”, cu Nicolas Simion din România – saxofon sopran, sax tenor, bas clarinet şi Marcus Schinkel Duo din Germania – pian, este programat pentru 22 februarie, de la ora 18.30. „De doi ani aproape punem la cale acest eveniment şi mă bucur că am reuşit într-un final să-i avem ca invitaţi ai festivalului”, a punctat Ovidiu Mezei.

Opera „Nunta lui Figaro” de W.A Mozart, va avea loc în 23 februarie, de la ora 18.30, iar în 26 februarie de la ora 18.00, soprana Operei Naţionale Române din Iaşi, Cristina Simionescu, va susţine un recital extraordinar. La pian Brînduşa Tudor, de la Universitatea Naţională de Muzică ”G.Enescu” din Iaşi.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ”W.A Mozart” se va încheia în 28 februarie, ora 18.30, cu premiera ”Tanzen Mit Mozart” – balet pe muzică de W.A Mozart, cu soliştii şi ansamblul de Balet al Operei Braşov – coregrafia Nermina Damian, scenografia Rodica Garştea.

Preţul biletelor este cuprins între 15 şi 40 lei, în funcţie de spectacol. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.