Brașov Heroes 2023 – încep înscrierile pentru Cursa cu obstacole a comunității

Din 1 iunie, cei care vor să doneze sau să participe la cursa din 3 septembrie pentru cele 12 cauze o pot face pe brasovheroes.ro. Pe lângă susținerea logistică, în acest an Primăria Brașov contribuie și financiar la eveniment, prin Ghidul de finanțare a proiectelor sportive, categoria „Sportul de masă“.

Astăzi, 29 mai, organizatorii Brașov Heroes au anunțat startul celei de a X-a ediții, un eveniment în care membrii comunității brașovene îi ajută pe cei mai puțin norocoși dintre ei, fie prin donații, fie alergând, în data de 3 septembrie, în cursa cu obstacole, pentru a susține una dintre cele 12 cauze selectate în acest an.

Brașov Heroes este cursa cu obstacole a comunității care transformă alergătorii în donatori ai proiectelor relevante din domeniile social, educație și protecția animalelor, un eveniment organizat de Fundația Comunitară, avându-i coorganizatori Cartier Coresi și Decathlon, iar partener Primăria Municipiului Brașov.

La această ediție aniversară, cea de a X-a, primăria sprijină evenimentul nu doar logistic, cum s-a întâmplat până acum, ci și financiar. Fundația Comunitară a obținut o finanțare prin ghidul sportiv în valoare de 52.000 de lei, în cadrul categoriei „Sportul de masă“.
„Aș începe prin a spune «La mulți ani, Brașov Heroes! La mulți ani, Fundația Comunitară!». Este un eveniment ce se repetă anual, un eveniment de activare comunitară atât de important pentru un oraș precum Brașovul. Fiecare dintre noi poate contribui și vă invit să o faceți prin donații online, prin a vă înscrie ca ambasadori și prin a participa la această cursă cu obstacole, cursa cu obstacole a comunității, care va avea loc anul acesta în 3 septembrie, la Lacul Noua. În premieră, există și susținere financiară din partea Primăriei, prin ghidul de finanțare a proiectelor sportive”, a declarat primarul Allen Coliban.

Ca și în anii trecuți, Brașov Heroes va consta într-o campanie de strângere de fonduri desfășurată în următoarele 3 luni și va culmina cu un eveniment sportiv-filantropic, realizat în cadrul „Cursei cu obstacole a comunității“, în zona Lacului Noua, pe 3 septembrie 2022.

Organizatorii le propun brașovenilor o ediție cu noutăți și surprize, la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți: alergători, donatori, ambasadori și susținători. Până pe 16 iulie 2022, brașovenii plătesc taxa de alergător la un preț redus.

,,Lansăm programul Brașov Heroes! Pe 1 iunie dăm startul donațiilor și înscrierilor de alergători pe platforma brasovheroes.ro. Este momentul în care, de fapt, dăm startul activării și mobilizării comunității pentru a susține cele 12 cauze comunitare. Totul va culmina cu evenimentul sportiv din 3 septembrie, atunci când ne întâlnim la Lacul Noua, la «Cursa cu obstacole a comunității», să ne distrăm, să facem mișcare în natură și să fim împreună pentru comunitatea noastră. Anul acesta sunt 12 cauze comunitare: sunt 6 organizații cu experiență, care au mai participat în anii anteriori și 6 organizații noi, care au venit cu proiecte valoroase și relevante. Este foarte important să ne mobilizăm an de an pentru a avea o comunitate mai unită, mai solidară, mai generoasă. Și, cum bine ați sesizat, este vorba despre o cursă fizică, dar este și vorba de o cursă la figurat, în care noi depășim obstacole împreună. Practic, susținem beneficiarii acestor proiecte să aibă o viață mai bună și cred că asta ne unește într-un mod special și are sens să ne implicăm cu toții. Acceptăm să devină eroi de Brașov persoane și din afara orașului și din afara țării, care sunt dispuse să contribuie, care rezonează cu aceste proiecte și care vor să se implice”, a explicat Laura Popeea, director executiv al Fundației Comunitare Brașov.

Citeste și:  Rata şomajului a fost în luna august de 5,5%

Cum funcționează programul Brașov Heroes?

Organizaţiile locale sau grupurile de iniţiativă propun cauze care transformă în mai bine viața beneficiarilor lor. Alergătorii care se înscriu la cursă aleg un proiect pe care îl susţin cu 50% din taxa de participare, donatorii susțin cauza cu care rezonează cu 90% din donația lor, iar ambasadorii cauzelor organizează propriile campanii de strângere de fonduri. În plus, alergătorii își mobilizează prietenii pentru a dona pentru proiectul susținut și devin astfel alergători-ambasadori.

În cele 9 ediţii Braşov Heroes organizate până acum, s-au strâns fonduri și s-au acordat finanțări în valoare de 1.218.157 de lei pentru peste de 100 de proiecte locale din ariile: educație, social, cultură și mediu, prin mobilizarea exemplară a 9.669 de alergători, 6.121 de donatori și a peste 120 de companii.

Brașov Heroes este unul dintre evenimentele care au un rol important și în coagularea comunității, iar evoluția numărului de participanți spune foarte mult despre modul în care brașovenii percep acest eveniment. De la prima ediție, când au fost aproape 500 de alergători și donatori (320 de alergători și 150 de donatori, în 2014), anul trecut Brasov Heroes a strâns peste 3.000 de participanți (1.601 alergători și 1.426 de donatori), iar bugetul finanțărilor pentru cauzele susținute a crescut de aproape 10 ori (de la 45.000 de lei, la 410.000 de lei).

Cele 12 cauze pentru care brașovenii, dar și cei care locuiesc în alte zone, sunt invitați să doneze până pe 17 septembrie sau să alerge pe 3 septembrie sunt:

1. Un viitor sănătos – Asociația Caravana cu Medici

2. Spread love not stray dogs – Care for Dogs;

3. Copii Speciali – Nevoi Speciale – Asociația Kastel;

4. E nevoie de un sat întreg, să crești un copil! – Casa Bună Sânpetru;

5. Clubul Micilor Cititori Budila – Asociația Grow and Know;

6. Super Bunici – Cvartetul Super Bunicilor;

7. Previi astăzi pentru liniștea de mâine! – Educația te salvează;

8. Visul Cercetașilor – Cazare sub milioane de stele – Filiala ONCR CL Orizont Brașov;

9. Abilitate în DizAbilitate – Asociația pentru persoane cu dizabilități fizice „Sf. Haralambie, Brașov“

10. Călătorie spre incluziune – Asociația Bastonul Alb

Citeste și:  Șofer arestat, după ce a fost prins de polițiștii făgărășeni fără permis, băut, la volanul unei mașini cu număr fals de înmatriculare

11. Pe drumul meu! – A.D.D.I.P.

12. Dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie a copiilor cu tulburare de spectru autist – Asociația Psiho Joy

Cauzele din acest an pentru care se pot face donații și se va alerga la cura din 3 septembrie:

1. Un viitor sănătos – Asociația Caravana cu Medici

Caravana cu medici va susține în continuare comunitățile defavorizate din zonele rurale de data aceasta prin trei caravane pediatrice prin care vor oferi copiilor consultații pediatrice de bază, consultații stomatologice și ORL. Copiii vor învăța despre importanța igienei corecte și despre alimentația sănătoasă. Adolescenții vor putea lua parte la cursuri de educație sexuală unde vor învăța despre prevenție, contracepție și care sunt posibile repercusiuni ale actului sexual neprotejat.

2. Spread love not stray dogs – Care for Dogs

Prin acest proiect se dorește construirea unui adăpost nou în Prejmer, o clădire de 250 mp, echipată cu sală de așteptare, 2 săli operatorii și 4 săli post operatorii, adică o clinică specializată pe sterilizarea câinilor și pisicilor pentru a stopa înmulțirea necontrolată a acestora. Cu o clinică modernă și cu 2 medici dedicați pe sterilizare, „Care for dogs“ vor putea opera gratuit peste 150 de animale pe săptămână, 600 pe lună respectiv 7.200 într-un an.

3. Copii Speciali – Nevoi Speciale – Asociația Kastel

Asociația își propune să strângă bugetul necesar pentru a amenaja cele 2 săli disponibile la demisol într-o o sală de clasă salină și o clasă senzorială, astfel centrul de educație își va dubla capacitatea. Toți copiii care vin zilnic la centrul de zi vor beneficia de aceste facilități atractive. Acestea vor avea efecte benefice mai ales asupra copiilor cu autism și ADHD.

4. E nevoie de un sat întreg să crești un copil! – Casa Bună Sânpetru

Acest proiect este dezvoltat în vederea reducerii ratei de abandon școlar, a integrării copiilor discriminați în comunitate. Se dorește îndrumarea copiilor din anii terminali către învățământ dual, astfel încât să învețe o meserie și să aibă mai multe șanse de angajare, după terminarea studiilor. La Casa Bună, copiii beneficiază de lecții suplimentare zilnice, adaptate nevoilor individuale și sunt educați și privind regulile de igienă.

5. Clubul Micilor Cititori Budila – Asociația Grow and Know

Proiectul își propune să amenajeze câte o bibliotecă personalizată a școlii din Budila pentru fiecare clasă astfel încât peste 100 de copii din Budila să fie fi implicați în activități de lectură și educație non-formală. Acest proiect va contribui la prevenirea abandonului școlar, un fenomen de mare amploare în sat, la dezvoltarea abilităților de comunicare și povestire și a modului de exprimare a copiilor participanți.

6. Super Bunici -Cvartetul Super Bunicilor

Acest proiect a fost gândit pentru seniori, astfel încât aceștia să poată participa la ateliere de teatru, desen și pictură, muzică și ateliere psihologice. Activitățile organizate vor contribui la crearea unei micro-comunități de 200 de seniori, axată pe terapie prin artă, socializare și moduri noi de a petrece a timpului liber.

Citeste și:  6 persoane aflate în situații critice salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

7. Previi astăzi pentru liniștea de mâine! Educația te salvează

În România, fenomenul de bullying are proporții nemaiîntâlnite: 1 elev din 2 este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situații de bullying. În cadrul acestui proiect se vor organiza o serie de ateliere practice pentru prevenirea și gestionarea bullying-ului, unde 60 de cadre didactice vor afla cum pot aplica aceste cunoștințe la clasele lor. De asemenea asociația va susține cursuri de prim ajutor pentru a crește numărul persoanelor instruite să poată acorda primul ajutor oricând va fi nevoie.

8. Visul Cercetașilor – Cazare sub milioane de stele – Filiala ONCR CL Orizont Brașov

Cercetașii din Brașov, își propun să organizeze taberele de vară pentru întreg centrul local, și să includă toți cei 200 de membri. Prin acest proiect își propun să adune fondurile necesare pentru achiziționarea echipamentelor pe care le vor folosi în taberele de vară. Taberele de vară ajută la reconectarea și întărirea legăturilor dintre cercetași si dezvoltarea abilităților copiilor.

9. Abilitate în DizAbilitate – Asociația pentru persoane cu dizabilități fizice Sf. Haralambie Brașov

Abilitate în dizAbilitate este un eveniment de conștientizare a faptului că și persoanele cu dizabilități au abilități ieșite din comun și sunt membrii valoroși ai comunității. Evenimentul va cuprinde ateliere de pictură, creație și concursuri alături de participanții abili în care vor fi implicați 45 de beneficiari ai asociației.

10. Călătorie spre incluziune – Asociația Bastonul Alb

Proiectul își propune asigurarea și facilitarea unor activități tematice, cu un caracter incluziv, ce reunesc persoane nevăzătoare și persoane tipice. La atelierele organizate se vor aborda următoarele tematici: deplasări cu bastonul alb, concurs de șah, atelier de gătit, serată muzicală, tehnologie asertivă, quiz, povestire, fiind dezvoltate astfel deprinderile lor de viață independentă.

11. Pe drumul meu! – A.D.D.I.P.

15 adolescenți cu vârste cuprinse între 13-18 ani proveniți din centrele de plasament, vor descoperi ce abilități și aptitudini au și care este domeniul profesional care li se potrivește, alături de o echipă de voluntari și specialiști din diferite domenii. „Vom organiza 5 weekenduri de dezvoltare personală și profesională, cu scopul ca adolescenții din centrele de plasament să își identifice abilitățile și calitățile necesare pentru a-și urma vocația.”

12. Dezvoltarea abilităților sociale și de autonomie a copiilor cu tulburare de spectru autist – Asociația Psiho Joy

Echipa de 6 terapeuți Psiho Joy este dedicată susținerii copiilor cu tulburări de spectru autist și a familiilor acestora. Scopul principal al proiectului este îmbunătățirea calității vieții copiilor. Pe lângă terapia 1 la 1 zilnică cu terapeutul lor, copiilor li se va crea cadrul necesar, o dată pe săptămână, pentru a dezvolta noi abilități sociale în cadrul unui grup omogen, cu copiii de vârste apropiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.