Brașov. Pregătiri pentru deszăpezirea reţelei de drumuri judeţene în perioada 2024-2025

Consiliul Judeţean Braşov a încheiat cele două contracte subsecvente, în baza Acordurilor-cadru în vigoare din anul 2021, vizând execuţia lucrărilor de întreţinere curentă pe timp de vară şi iarnă a drumurilor judeţene. Este vorba despre contractul pentru Lotul Făgăraş, încheiat cu SC Diferit AG SRL, al cărui preţ total este de 28.720.166,15 lei, şi cel pentru Lotul Rupea, încheiat cu SC Geiger Braşov SRL, în valoare totală de 27.132.000 lei.

Contractele au o durată de un an, respectiv până în 15 noiembrie 2025, perioadă în care firmele executante urmează să realizeze activitatea de deszăpezire în sezonul de iarnă 2024-2025, precum şi reparaţiile curente la reţeaua rutieră, în baza comenzilor formulate de autoritatea judeţeană.

Totodată, s-au finalizat procedurile de achiziţie a lucrărilor de întretinere curentă pe timp de vară și iarnă pentru drumurile judeţene incluse în Lotul Brasov, achiziţie cu o valoare estimată de 16.595.906,66 lei fără TVA, la care au participat trei operatori economici. Membrii comisiei de evaluare au desemnat câștigătoare oferta prezentată de SC Miracons SRL, a cărei propunere financiară a fost de 11.669.126,41 lei fără TVA. Firma urmează să implementeze lucrările cu ajutorul subcontractoruui SC Dito Group SRL, care va executa colmatarea fisurilor şi crăpăturilor cu îmbrăcăminţi asfaltice. Contractul de întreținere și reparații anual, în valoare totală de 13.886.260,43 lei se semnează în aceste zile.

Citeste și:  „Un preşedinte pentru România 2024”: candidaţii pentru primul tur, faţă în faţă la TVR! Vineri, 15 noiembrie

Planul Operativ de Acţiune pe timpul iernii 2024-2025, pe drumurile aflate în administrarea judeţului Braşov a fost aprobat de plenul Consiliului Judeţean Braşov încă din luna octombrie. Documentul cuprinde măsurile destinate prevenirii şi combaterii înzăpezirii drumurilor publice, în vederea asigurării viabilităţii corespunzătoare a căilor rutiere judeţene în sezonul rece.

Urmează ca autoritatea contractantă să transmită ordinele de începere pentru cele trei firme de deszăpezire; pentru Lotul Făgăraș și Lotul Rupea începerea contractului se va realiza începând cu data de 16.11.2024, iar pentru Lotul Brașov, Ordinul de Începere se va emite imediat după semnarea contractului.

În momentul de faţă, în administrarea Consiliului Judeţean Braşov sunt drumuri a căror lungime însumată este de 618,343 km. Dintre acestea, nouă sectoare de drumuri judeţene, reprezentând 56,739 km, vor fi închise pe perioada iernii, deoarece înregistrează un trafic foarte redus şi localităţile pe care le traversează dispun de alte legăture rutiere. De asemenea, există segmente de drumuri judeţene aflate în intravilanul municipiilor şi oraşelor, a căror lungime totală ajunge la 29,495 km şi pentru care activitatea de protecţie pe timp de iarnă este realizată de autorităţile locale respective. 

Citeste și:  Executivul a aprobat o serie de măsuri de simplificare și digitalizare a procedurilor fiscale, sprijinirea IMM-urilor, precum și pentru stimularea investițiilor regionale 

Pentru toate celelalte drumuri, având o lungime totală de 532,109 km, activitatea de deszăpezire este asigurată de administraţia judeţeană. Astfel, sunt 33 de sectoare rutiere totalizând 373,321 km, formate din drumuri judeţene ce asigură legătura satelor cu centrele de comună, 16 sectoare cu o lungime totală de 101,329 km, a căror stare de viabilitate trebuie menţinută pe tot parcursul sezonului rece, precum şi 17 tronsoane de drumuri, având o lungime însumată de 57,459 km, care înregistrează un trafic redus de vehicule.

Pentru asigurarea unor condiţii normale de circulaţie pe reţeaua rutieră a judeţului Braşov în perioada iernii, Compartimentul Investiții în infrastructura rutieră județeană, Întreținere și Reparații drumuri din cadrul Consiliul Judeţean Braşov şi Poliţia Rutieră au pus la punct un program de măsuri care vizează montarea parazăpezilor pe porţiunile de drumuri expuse viscolului şi înzăpezirii, verificarea mijloacelor de semnalizare rutieră specifice sezonului de iarnă, montarea unor indicatoare noi acolo unde se constată deteriorări sau sustrageri, dar şi reparaţia îmbrăcăminţilor asfaltice cu mixtură stocabilă, material special care se poate aşterne pe timp de iarnă, dacă situaţia o cere. 

Citeste și:  Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

Principalele zone în care există pericol de înzăpezire şi unde se propune montarea parazăpezilor se găsesc pe tronsoane din DJ 103A Braşov – Tărlungeni – Zizin, DJ 103B Săcele – Tărlungeni – Teliu, DJ 104B  Făgăraş – Ileni – Hârseni – Sebeş, DJ 104C Făgăraş – Recea, DJ 112A Codlea – Vulcan şi DJ 112D Carpiniş – Prejmer.

„Luăm măsurile necesare pentru a ne asigura că drumurile judeţene vor fi deszăpezite corespunzător în sezonul de iarnă 2024-2025. Am încheiat contractele subsecvente/anuale şi asigurăm fondurile necesare pentru achiziţionarea parazăpezilor şi a stocurilor de material antiderapant. Angajaţii compartimentului de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean vor fi pe teren, respectiv vor verifica în permanență modul cum se vor desfăşura intervenţiile în perioada sezonului rece, în aşa fel încât să evităm blocarea drumurilor şi izolarea unor localităţi din cauza vremii nefavorabile. Obiectivul nostru este să avem căi rutiere viabile, indiferent de condiţiile meteorologice”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.