Ministerul Muncii: Legea privind salariul minim european a fost promulgată! Creștem și protejăm veniturile lucrătorilor români

Proiectul de lege privind salariul minim european, inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a fost promulgat pe 13 noiembrie 2024. Actul normativ transpune în legislația națională Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Acest demers are ca scop asigurarea unui trai decent pentru toți lucrătorii din România și reducerea inegalităților salariale.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu partenerii sociali – sindicate și patronate – a creat un mecanism de stabilire a salariului minim care să țină cont de puterea de cumpărare a populației, de salariul mediu și de productivitatea muncii, oferind astfel o creștere reală și sustenabilă a veniturilor pentru lucrătorii români. Legea garantează că salariile mici vor crește după indicatori economici clari, încurajează negocierile colective între angajatori și sindicate, consolidând dialogul social.

Citeste și:  Peste două milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni, cu fonduri europene

„Odată cu adoptarea acestei legi vom avea o mai bună protecție a lucrătorilor din România. Creșterea salariilor este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite dar și pentru o mai mare stabilitate economică și socială. Prin aplicarea acestei legi urmărim reducerea sărăciei în muncă și protejarea puterii de cumpărare. Este un angajament pe care ni l-am asumat să nu lăsăm pe nimeni în urmă și să îmbunătățim condițiile de muncă și de viață”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

România a înregistrat, în ultimul deceniu, cea mai ridicată rată de creștere a salariului minim din Uniunea Europeană atât în termeni nominali, cât și reali.

Citeste și:  Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale! Procesul pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitat

Şeful Executivului a declarat la începutul şedinţei de Guvern, că după ce legea privind introducerea salarului minim european a fost promulgată, pot face pasul final spre majorarea salariului minim, la 4050 de lei, din 1 ianuarie.

„Actul legislativ este în transparenţă, toată lumea l-a văzut şi s-a pronunţat. De aceea, vom parcurge procedura necesară pentru a fi aprobat rapid, să fie făcute şi de reglajele tehnice”, a subliniat Ciolacu. Premierul a mai declarat că „nu există obstacole, nici electorale, nici de altă natură, şi vom creşte salariul minim, de la 1 ianuarie”.

„De altfel, fiindcă am fost ieri la Londra, guvernul britanic a anunţat creşteri substanţiale ale salariilor începând din aprilie 2025. Deci, este un trend european la care suntem parte activă”, a mai precizat Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.