Brașov și Musashino au încheiat un parteneriat de schimb de experiență culturală pentru copii și tineri

Primarii Reiko Matsushita și Allen Coliban și au semnat astăzi, în cadrul unei ceremonii on-line, „Acordul privitor la relațiile cetățenești dintre Municipiul Musashino și Municipiul Brașov“.

Acordul se bazează pe relația de prietenie construită de cele două municipii încă din 1992, când, la inițiativa domnului Daisuke Soga, pe atunci dirijor al Orchestrei Filarmonice ”Gheorghe Dima” din Braşov şi locuitor al oraşului Musashino,  orchestra brașoveană a fost invitată în Japonia și a susţinut cu succes un concert la care au participat aproximativ 4000 de cetăţeni din 4 oraşe, inclusiv Musashino.

Potrivit Acordului încheiat astăzi, cele două municipalităţi vor realiza în comun, pe bază de reciprocitate, trimiterea, respectiv primirea de delegaţii de câte aproximativ 10 persoane, formate din rezidenți, din rândurile copiilor şi tinerilor.  Fiecare dintre cele două municipalități îşi va asuma trimiterea, respectiv primirea unei delegaţii, cu alternanţa de un an. Municipalitatea trimiţătoare va suporta costurile călătoriei, iar municipalitatea primitoare va suporta cheltuielile programului de şedere.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

„Sunt onorat să vă salut în aceasta zi de primăvară, cu ocazia deschiderii unui nou capitol al relației îndelungate dintre orașele noastre. Sunt Allen Coliban, primarul orașului Brașov. Mă încântă semnarea acestui acord, ca o continuare fireasca a celor 30 de ani de prietenie Musashino Brașov și a celor 100 de ani de prietenie între Japonia și România. Profit de acest prilej pentru a vă invita personal la Brasov, imediat ce situația pandemică ne va permite călătoriile în deplină siguranță. Am convingerea că aceste vizite ale tinerilor vor adânci cunoașterea reciprocă a orașelor și culturilor noastre și abia așteptăm prima experiență din acest șir“, a spus la rândul său primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Brașovul este primul oraș-gazdă în acest program, iar ambele părți speră ca restricțiile legate de pandemie să fie înlăturate din ambele țări, astfel încât acest schimb cultural să poată fi posibil.

„Suntem încântați să încheiem acest acord cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a prieteniei dintre orașele Brașov și Musashino. Chiar marţi am fost onoraţi să primim vizita Excelenței Sale domnului Dranga Ovidiu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Japonia. Excelenţa Sa și-a exprimat așteptările pentru viitoarele relaţii între Musashino și Brașov. În actuala situaţie a pandemiei cu noului coronavirus, care durează de mai bine de doi ani, măsurile de prevenţie a contagiunii ne fac dificilă călătoria peste graniţă, dar așteptăm cu nerăbdare ziua în care vom putea realiza vizite reciproce prin trimiterea și primirea de cetățeni între locuinţele cetăţenilor noştri. Sperăm că prietenia pe care am dezvoltat-o cu Brașovul va continua să se dezvolte“, a declarat d-na Reiko Matsushita, primarul din Musashino.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Municipiul Musashino, Japonia, şi Municipiul Braşov, România, au construit o relaţie de prietenie începând din 1992, bazată pe respect reciproc, o bună colaborare, și împărtășirea de bune practici. Relaţiile au continuat într-un mod cu totul deosebit: pe lângă susţinerea de cursuri de limbă japoneză în Braşov şi invitarea anuală a elevilor în Musashino, Musashino a funcţionat ca oraş gazdă al României cu prilejul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice Tokyo 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.