Brașovean arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce ar fi sărit la gâtul unui prieten cu o armă albă

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tentativă de omor”.

Astfel, la data de 06.01.2024, în jurul orei 00.30, Poliția Brașov a fost sesizată prin S.N.A.U. 112 despre faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, într-un apartament situat în municipiul Brasov, un bărbat, de 34 ani, l-ar fi lovit cu un obiect tăietor înțepător pe un altul, de 31 ani.

Cercetările au fost demarate inițial de către polițiștii din cadrul  Secției 5 Poliție Brașov, cu autorul în custodie, iar ca urmare a concluziilor preliminare, din ancheta ce a fost demarată imediat după sesizare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus preluarea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Activitățile de cercetare, desfășurate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au dus la continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea amintită. De asemenea, pentru bărbatul de 34 de ani, din municipiul Brașov, care ar fi săvârșit infracțiunea sub influența consumului excesiv de alcool, s-a dispus măsura reținereii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

După prezentarea persoanei în fața judecătorului de drepturi și libertăți, acesta a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluția legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.