Brașoveanul Ioan Pintea preia conducerea companiei CFR SA în zi de weekend

Ioan Pintea a preluat sâmbătă conducerea CFR SA, acesta fiind desemnat director general interimar de către Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate pentru un mandat de patru luni, informează un comunicat al operatorului feroviar remis Agerpres.
Pintea îl înlocuieşte la şefia CFR SA pe Marian-Marius Chiper.

Noul şef al CFR SA va coordona activitatea companiei naţionale care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Noul director general al CFR SA, de profesie inginer, a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Căi Ferate Drumuri şi Poduri şi are o experienţă de 30 de ani în domeniul feroviar, până la preluarea noului mandat deţinând funcţia de director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.