Brașoveni reținuți după ce au incendiat un autoturism

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au dispus reținerea a două persoane, bănuite că ar incendiat un autovehicul la începutul acestei luni, în municipiul Brașov.

Astfel, la data de 21.02.2023, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la adresa a doi bărbați, domiciliați în municipiul Brașov și stațiunea Predeal, care ar fi bănuite de faptul că ar fi distrus un autovehicul, prin incendiul pe care aceștia l-ar fi provocat în noaptea de 03.02.2023.

Ancheta făcută de polițiști în acest caz a arătat că, în jurul orei 02.00 dimineața bărbații s-ar fi deplasat cu fețele acoperite în zona unde se afla autovehiculul parcat și, în timp ce unul dintre suspecți asigura zona pentru a nu fi descoperiți, celălalt bărbat a aruncat cu un lichid inflamabil pe autovehicul, apoi i-ar fi dat foc.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

Prin ordonanța organelor de cercetare penală s-a dispus continuarea cercetărilor față de bărbații bănuiți de săvârșirea faptei, unul de 42 de ani, din municipiul Brașov pentru savârșirea infracțiunii de distrugere și celălalt, de 31 de ani, din orașul Predeal, care este cercetat pentru infracțiunea de complicitate la distrugere.

Față de cei doi suspecți s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

În cauză, activitățile informativ-operative desfășurate au beneficiat și de spriinul altor structuri din cadrul instituției.

Cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și persoanelor implicate în comiterea faptei, sub coordonarea unui procuror de caz desemnat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Citeste și:  MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.