Brașovenii, invitați să se pronunțe asupra politicii de parcări în oraș

„Politica de parcare a municipiului Brașov“ – documentul care face o analiză detaliată a situației parcărilor și mașinilor din municipiu Brașov și care propune o serie de soluții pentru a rezolva această problemă – a fost lansat în dezbatere publică. Primii care vor analiza rezultatele acestui studiu și propunerile pentru o gestionare mai eficientă a parcărilor sunt consilierii locali, care vor participa astăzi la o prezentare.

Studiul a inclus un audit detaliat al parcărilor din tot orașul, indiferent de tipul de parcare, al numărului de mașini, al necesarului de locuri de parcare, dar și o serie de soluții pentru o gestionare optimă a serviciului de parcare.

În ceea ce privește numărul de locuri de parcare, la nivelul Brașovului au fost identificate 80.697 de parcări, formate din parcări rezidențiale, parcări publice cu plată, parcări publice fără plată, parcări private, parcări în centrele comerciale și parcări pe domeniul public, în alte locuri decât parcările amenajate.

Citeste și:  Un vot pentru Partidul Naţional Liberal (PNL), duminică, înseamnă garanția că Brașovul va avea întâietate pe harta dezvoltării naționale!

La nivelul municipiului există aproximativ 95.000 de autoturisme care au nevoie de un loc de parcare, astfel că, evident, cererea este mult mai mare decât numărul de locuri existente; așa se ajunge ca tronsoane întregi de străzi și trotuare să fie ocupate de mașinile parcate.

O altă observație importantă în cadrul acestei analize este numărul de mașini parcate care sunt înmatriculate în alte județe și care reprezintă un plus de presiune pe parcările existente. Astfel, experții au constatat că peste 6.500 dintre mașinile parcate sunt înmatriculate în alte județe.

Cu toate că există această problemă, modul de gestionare a parcărilor nu este unul eficient. Un exemplu de ineficiență în gestionarea locurilor de parcare sunt parcările rezidențiale, unde cele mai multe locuri sunt libere în timpul zilei, dar din cauza celor peste 16.000 de sisteme de blocare, vizitatorii din zonele respective sunt obligați să își lase mașinile pe carosabil sau să le urce pe trotuar. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care, începând cu 2013, este interzisă montarea acestor sisteme.

Citeste și:  Apartamentele cu 2 camere, favoritele chiriașilor. Zona Prund-Șchei, cea mai scumpă, iar la polul opus se află zona Gării, dar și zona Florilor-Craiter

Studiul vine și cu o serie de propuneri prin intermediul cărora Municipalitatea să își optimizeze serviciul de parcări.

Prima etapă de consultare a brașovenilor va începe în data de 29 martie, când sunt invitați să participe la o întâlnire cu experții și reprezentanții administrației publice și ai asociației metropolitane de transport. Totodată, ei vor avea la dispoziție și un formular în care, în următoarele săptămâni, își vor putea exprima opiniile cu privire la soluțiile propuse.

Studiul a fost realizat de Vegacomp Consulting, în parteneriat cu CIVITTA Strategy & Consulting S.A., la comanda Primăriei Brașov, prin intermediul Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, în cadrul proiectului de actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.