Brașovul a intrat în „SCENARIUL ROȘU”! Certificatul verde este OBLIGATORIU, începând de azi!

Începând de astăzi, 27 septembrie 2021, municipiul Brașov a intrat în „SCENARIUL ROȘU”, iar Certificatul verde devine obligatoriu!

În județul Brașov, rata de infectare este de 2,22/1000, iar in municipiul Brașov, atinge astăzi 3,11/1000 de locuitori. Acestea sunt incidențele la infectarea cu Covid-19 raportate luni de DSP Brașov. Din totalul de 1.443 de pacienți infectați la această oră cu virusul SARS CoV2 – 912 sunt din municipiul Brașov.

Așadar, acolo unde incidența este cuprinsă între 3 și 6 la mie, autoritățile vor introduce următoarele restricții:

  • în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;
  • organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii;
  • organizarea de conferinţe este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului Sănătăţii;
  • în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă cu un număr de maximum 100 de participanţi;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
  • activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
  • activităţile sportive şi recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii şi ministrului Tineretului şi Sportului.
Citeste și:  Primăria Brașov: Vrei să vezi Parada junilor fără stres? Vino cu autobuzul!

Aceste reglementări nu se vor aplica copiilor cu vârsta de până în 12 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.