Aproape un sfert dintre turiştii înregistraţi la nivel naţional în luna mai au vizitat Regiunea Centru, destinaţia preferată de cei mai mulţi fiind judeţul Braşov, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri, pe pagina de socializare, de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Mai exact, în structurile de primire turistică din Regiunea Centru au fost înregistraţi, în luna mai, 260.615 de turişti, ceea ce reprezintă 23,6% din numărul la nivel naţional, fiind în creştere cu 17,7% faţă de aprilie.