Brașovul rămâne sub Cod Galben de vreme rea

Brașovul rămâne în continuare sub Cod Galben de vreme rea până miercuri. Meteorologii au emis o alertă de ploi abundente și vijelii în cea mai mare parte a țării.

Atenționarea a intrat în vigoare la ora 10.00 și este valabilă până la ora 18.00 în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Mureș, Harghita, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bacău, Vaslui, Neamț, Suceava, Botoșani și Iași. De asemenea sunt afectate zonele montane din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

„În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zonele de deal și de munte, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei și Moldovei și nord-vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp”, au anunțat specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.

Citeste și:  Expoziția temporară la Muzeul de Etnografie Brașov! Obiceiuri brașovene mai puțin cunoscute: Mersul cu strochitu` și Parastasul Junilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.