Brașovul viitorului se construiește începând de astăzi

Astăzi, 31 martie, primarul Allen Coliban a prezentat public proiectul de buget pentru anul 2021, proiect care atinge mai multe recorduri: bugetul local, pentru prima dată, trece de 1 miliard de lei; investițiile sunt la același nivel cu cheltuielile de funcționare; este anul cu cea mai mare alocare de fonduri pentru trecerea la un Brașov verde, sănătate și educație; este bugetul cu cea mai mare alocare de fonduri pentru proiecte culturale și sportive (în cazul celor sportive, se referă la alte cluburi sportive decât Corona); veniturile din fondurile europene cresc cu 74%, față de 2020, ajungând la 290 de milioane de lei.

Avem anul acesta o dimensiune record a bugetului general, de 1,255 de milioane de lei. Este un buget echilibrat: secțiunile de dezvoltare și de funcționare sunt aproximativ egale. În termeni populari, asta ar însemna investiții versus salarii – dar nu intră doar salariile pe zona de funcționare. Avem cele mai mari trei capitole, cele trei priorități, care se referă la tranziția către Capitala Verde a României, deci partea de «Brașov verde», partea de educație și partea de sănătate și social, care însumează aproximativ 48% din totalul bugetului“, a declarat primarul Allen Coliban.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică. Până în 14 aprilie, ora 12.00, brașovenii își pot exprima punctul de vedere cu privire la propunerea de buget, direct pe portalul Primăriei și, de asemenea, se pot înscrie la dezbaterea care va avea loc pe platforma ZOOM, în data de 13 aprilie. Pentru ambele situații, la sfârșitul prezentării, doritorii au posibilitatea să completeze formularele electronice.

Bugetul previzionat din acest an depășește 1,2 miliarde lei, din care 1,07 miliarde lei reprezintă veniturile totale, iar 185 de milioane sunt alocările din excedentul anului 2020.

Propunerea primarului este de alocare a unui procent aproximativ egal între cheltuielile de dezvoltare, adică investiții, respectiv 49,6%, și cheltuielile curente (de funcționare), secțiune căreia îi revine 50,4% din totalul cheltuielilor.

Și procentul fondurilor atrase pentru investiții este mult mai mare, iar 56,5% din acestea reprezintă fonduri nerambursabile, europene sau de la bugetul de stat.

Prioritățile Brașovului pentru 2021 sunt: tranziția către Brașovul verde, educația, sănătatea și grija pentru toți, domenii care primesc 48% din totalul alocărilor bugetare.

,,În tot capitolul «Brașov verde» intră și partea de mobilitate verde și de eficientizare a transportului public, dar intră și capitolul de parcuri și zone verzi noi. Avem nevoie de primul pas, acel studiu de oportunitate, pentru a prioritiza investițiile în cartiere și pentru a identifica zonele pe care le putem transforma în parcuri. Este un prim pas obligatoriu, urmat de documentațiile tehnice pentru fiecare proiect în parte”, a explicat primarul tranziția Brașovului spre capitala verde a României.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Proiectul de buget prevede, pentru acest domeniu, alocări pe mai multe categorii de cheltuieli:

  • Brașovul traficului relaxat:

– Transport în comun eficient: 288 de milioane de lei pentru achiziția de autobuze și troleibuze electrice și hibrid, benzi dedicate transportului în comun, garaj RATBV, terminal RATBV Gara Brașov, extindere e-ticketing RATBV;

– Trenul metropolitan: 500 de milioane de lei (solicitarea de finanțare va fi depusă pe PNRR), din care 0,15 milioane de lei de la bugetul local, pentru documentație

– Brașovul pe două roți: 13 milioane de lei, pentru 10 km de piste de biciclete (traseele 1-2), 3 centre de bike-sharing, 60 de rasteluri de biciclete în școli și la instituțiile primăriei, asistență tehnică POAT Calea Verde;

– Parcări și infrastructura autovehicule electrice: 22 de milioane de lei, pentru Park & ride Bartolomeu, 15 stații încărcare autovehicule electrice, documentație (SF și PT) parcare Centru Civic, parcare subterană și pasaje pietonale zona Gara Brașov;

– Digitalizarea managementul de trafic: 22 de milioane de lei, pentru sistem centralizat de management și control al traficului, sistem supraveghere video domeniu public, sistem de panouri electronice cu informare în timp real de încărcare a traficului, dispozitive mobile fixe de supraveghere a traficului rutier

  • Brașovul colectează selectiv: 5 milioane de lei, pentru 30 de eco-insule în cartiere pentru colectare selectivă toate școlile și grădinițele din Brașov dotate cu infrastructură de colectare selectivă (proiect ASAP), implementare sistem colectare selectivă în Primărie și instituțiile subordonate.
  • Spații verzi: 18 milioane de lei, pentru studii de oportunitate și realizarea de spații verzi noi în cartiere, întreținere parcuri și spații verzi, reconversie Rulmentul: regenerare urbană, consultanță PUG/PUZ zone verzi, Registrul zonelor verzi, achiziții ansambluri, locuri de joacă, zone de agrement.
  • Pași înspre aer curat: 0,35 de milioane de lei, proiectare (SF și PT) închidere groapă deșeuri industriale Timiș-Triaj, Hub testare tehnologii inovative senzori stații de mediu.
  • Brașov hub-ul orașelor sustenabile: 0,4 milioane de lei, pentru organizarea „Forumului Orașelor Verzi” – conferință internațională despre sustenabilitatea urbană și acordarea de finanțare nerambursabilă pentru proiecte ONG-uri de mediu.

La capitolul „Investim în educația copiilor noștri“, proiectul de buget  prevede alocarea pentru următoarele categorii:

  • Infrastructură de învățământ: 99,3 milioane de lei, include construirea a 3 săli de sport noi și reabilitări; 
  • Echipamente TIC (Tehnologia Informației și Comunicații): 27 de milioane pentru programul de dotare a școlilor cu echipamente TIC, cofinanțarea Municipalității este de 0,2 milioane de lei;
  • Transport școlar, 16,5 milioane de lei;
  • Burse: 4, 9 milioane de lei, pentru cofinanțarea acestora;
  • Echipamente sportive pentru școli: 1 milion de lei.
Citeste și:  Paul Georgescu, înotătorul român care a parcurs strâmtoarea Cook din Noua Zeelandă în 9 ore

În ceea ce privește cea de a treia prioritate a Municipalității, Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți, primarul a precizat: ,,În zona de sănătate, este foarte important de spus că Brașovul, până acum, nu avea alocări semnificative, pentru că nici nu aveam un serviciu de sănătate – Brașovul ca municipiu nu are spitale în subordine, dar anul acesta avem o alocare consistentă. În primul rând avem în derulare două proiecte – spitalul regional, despre care se știe de mai mult timp și se vorbește de mai mult timp, dar și un proiect nou, de documentație tehnică pentru un al doilea spital, Spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie. Avem aceste investiții în infrastructură spitalicească, dar deschidem totodată și un centru medical de permanență în cartiere și avem toată partea de gestionarea pandemiei, inclusiv centrele de vaccinare. Sunt, toate, lucruri noi față de bugetul pe anul trecut”.

Acest capitol prevede alocarea de fonduri pentru:

  • Spitalul Regional de Urgență: 3 mrd. de lei (finanțare prin PNRR sau prin POS Sănătate). Finanțare din bugetul local pentru documentații tehnice: 0,67 mrd. de lei;
  • Spitalul nou de infecțioase și pneumoftiziologie: 0.5 milioane de lei pentru documentație;
  • Centrul Pilot de Asistență Medicală Primară: 1,2 milioane pentru documentații tehnice pentru Centre de permanență în cartiere;
  • Împreună învingem pandemia: 21,8 milioane de lei pentru măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului și funcționarea centrelor de vaccinare;
  • Brașovul cu grijă pentru toți: 10,3 milioane de lei pentru execuția lucrărilor pentru căminul pentru persoane fără adăpost, vouchere sociale: primul ghiozdan, dar din suflet, trusou nou-născut, ajutor 100 de ani, ajutor de chirie, ajutor pentru bone, tichete sociale vârstnici, finanțare pentru proiecte de asistență socială derulate de ONG-uri.
  • Centre de asistență socială: 46 de milioane de lei pentru cheltuieli de funcționare pentru Centrul de asistență socială pentru persoane vârstnice, Centrul de zi Astra pentru familie și copii, Centrul pentru victimele violenței în familie, Centrul Sf. Nicolae, Cantină Ajutor Social, Asistență socială în caz de invaliditate
  • Reabilitări clădiri: 2,6 milioane de lei pentru reabilitarea cantinei sociale de pe str Panselelor (documentație tehnică), reabilitarea centrului de asistență comunitară str. Dobrogea și a sălii evenimente de la cimitirul Municipal;
  • Creșe: 31,3 milioane de lei pentru funcționare creșe, construcție creșă Tractoru Coresi, mansardare Creșa nr. 11,  finalizare creșă Apollo, documentații tehnice creșă Bartolomeu Avantgarden.
Citeste și:  Peste 100 de milioane de lei pentru reabilitarea spitalului din Rupea

Totodată, primarul a prezentat și lista proiectelor noi, care vor fi demarate în acest an, unele în execuție, altele în faza de elaborare a documentațiilor. Acestea sunt:

  • Construire grădiniță cartier Noua: întocmire documentații tehnice;
  • Parc industrial/tehnologic nou: achiziția terenurilor necesare înființării acestui parc;
  • Stadionul Municipal: întocmire Studiu de Fezabilitate;
  • Stadionul Tineretului: elaborarea documentației de reabilitare;
  • Dezvoltare Poiana Brașov: modernizare domeniu schiabil, iluminat pârtii, instalații noi – întocmire Studiu Fezabilitate
  • Trenul metropolitan: întocmire Studiu de Fezabilitate, depunere cerere de finanțare;
  • Reamenajare Piața Sfatului: concurs internațional de soluții;
  • Centrul de specializare inteligentă trans-sectorială: întocmire Studiu de Fezabilitate;
  • Fundamentare investiții, infrastructură medicală, parcuri, creșe, grădinițe, parcări – studii de oportunitate;
  • Programul pentru reabilitarea fațadelor clădirilor de patrimoniu istoric prin intermediul nou-înființatei, de către Consiliul Local, Fundații a Monumentelor Istorice
  • Reînființare club de fotbal FC Brașov; 
  • Reabilitare Curtea Johannes Honterus, reabilitarea troițelor Brașovului și construire monumente comemorative al lui L.C. Babes și al Eroilor Brașoveni 1987 – elaborare documentații tehnice;
  • Centre medicale de permanență în cartiere – studiu de oportunitate;
  • Înființare Centrul pentru victimele violenței în familie;
  • Cantina de ajutor social – documentație tehnică.

 Primarul Allen Coliban a prezentat și celelalte capitole din proiectul de buget: Brașovul, dezvoltat armonios; Sportul este sănătate; Brașovul cultural; Brașovul turistic, Administrare eficientă și digitalizare

În ceea ce privește alocarea de fonduri pentru sport, primarul a declarat: ,,Dincolo de partea de infrastructură sportivă și alocările pentru clubul Corona, club care are un buget redus față de anul trecut, am deschis finanțări către toate cluburile sportive din Brașov. Este un ghid de finanțare cu o alocare de două milioane de lei, pe care îl vom lansa în perioada următoare aprobării bugetului. Avem un milion de lei dotări pentru toată zona de sport din școli – ne referim aici în primul rând la echipamente, și avem, în plus, toate proiectele de infrastructură. E o listă lungă, de la sală polivalentă la investițiile în baze sportive, sălile noi și toate acestea”.

Alocările pentru celelalte capitole bugetare pot fi consultate pe portalul municipalității la adresa: https://buget2021.brasovcity.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.