Câinii unei brașovence au sfâșiat o femeie, după ce i-au atacat câinele

Foto sugestiv.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea măsurilor de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 12, alin.1 din O.U.G. nr. 55/30 aprilie 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși.

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 18.30, în timp ce se afla pe str. Pandurilor din mun. Brașov, jud. Brașov, o femeie a fost mușcată de doi câini de talie mare în timp ce încerca să îi oprească pe aceștia din a-l răni pe câinele său, fiind, astfel, mușcată de ambele membre superioare, de către unul dintre câinii agresivi.

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

În urma evenimentului, femeia s-a deplasat la spital pentru a primi îngrijiri medicale,iar câinele a fost, de asemenea, transportat la un cabinet medical veterinar.

Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificată deținătoarea celor doi câini agresivi ca fiind o femeie, în vârstă de 41 ani din mun. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.