Campania “Dar din suflet pentru seniori”: Peste 2000 de beneficiari au primit deja tichete pentru Paște

În prima săptămână a Campaniei “Dar din suflet pentru seniori”, derulată cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2024, un număr de 2011 beneficiari au intrat în posesia tichetelor sociale în valoare de 200 de lei. Dintre cei 2011 beneficiari, 1793 au beneficiat de sprijin și în campaniile anterioare, iar 218 au primit tichetele pentru prima dată. Campania continuă până la data de 30 aprilie 2024, iar seniorii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate sunt rugați să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov pentru a ridica tichetele.

Reamintim că:

  • Beneficiarii sprijinului financiar sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 2000 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2024 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local.
  • Sprijinul financiar se va acorda sub formă de tichete în valoare totală de 200 lei (10 tichete*20 lei/tichet) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare;
Citeste și:  Ministrul Bogdan Ivan: "Pregătim 2000 de companii româneşti pentru tranziţia digitală"

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

 depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor;

  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Important – Beneficiarii care au intrat în posesia tichetelor în anul 2023 NU mai completează o nouă cerere ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original  și cuponul de  pensie din luna solicitării sau din luna anterioară pentru ridicarea tichetelor.

Citeste și:  Stretching-ul: Beneficii, Tipuri și Antrenamente care pot fi făcute la birou

Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00) și joi între orele 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție 14:30-15:00).

Perioada de desfășurare a Campaniei “Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2024 este 25.03.2024-30.04.2024

Pentru informații suplimentare accesați acest link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.