Campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din județul Brașov

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brașov (prin Biroul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Biroul Siguranţă Şcolară,  efective de ordine publică din mediul urban şi rural), Inspectoratul Şcolar Judeţean şi alți parteneri (ONG-uri, asociaţii de elevi, asociaţii ale părinţilor etc), pe parcursul modulului 5 al anului şcolar 2022-2023  implementează  Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din județul Brașov.

Astfel, în săptămâna 08-12.05.2023, polițiștii I.P.J.Brașov s-au deplasat la  29 unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului, desfășurând  51 activităţi preventive de  informare a peste 1300 elevi și 66 cadre didactice, în vederea conştientizării  consecinţelor (fizice, psihologice, juridice etc) faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în vederea evitării situațiilor de risc și adoptării unor comportamente adecvate în mediul școlar.

 De asemenea, Campania își propune să informeze  părinții/reprezentanții legali ai elevilor cu privire la  restricțiile impuse de lege referitoare la  accesul în incinta unităților de învățământ cu obiecte periculoase.

În conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal,  constituie infracţiunea de „Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase„:
(1)Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a)cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.


          Având în vedere pericolul reprezentat de faptele de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităţilor de învăţământ, Poliția Brașov recomandă elevilor:

  • Informați-vă cu privire la prevederile legale referitoare la portul sau folosirea unor obiecte periculoase în mediul școlar, precum și referitor la consecințele legale, întrucât, în situaţia în care sunteți identificat cu un asemenea obiect asupra voastră,  riscați pedeapsa cu amendă penală sau închisoare;
  • Evitați să purtați asupra voastră  sau să introduceți în incinta unităților de învățământ  obiecte din categoria celor periculoase (de exemplu: cuțit, briceag, pumnal, foarfecă etc), care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere sau împungere;
  • Încercați să evitați orice conflict fizic sau verbal cu alți elevi, conștientizați faptul că prin folosirea unui asemenea obiect puteți periclita integritatea corporală/ viaţa sau integritatea corporală/viaţa colegilor;
  • În situația în care observați că un coleg are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase, sesizați imediat un cadru didactic/ un adult .
Citeste și:  Alertă în România: „Pastila Portocalie” - Un nou drog cu efecte devastatoare Își face apariția pe piața neagră"

Sfaturi pentru părinți:

  •  Discutați cu copiii referitor la pericolul și consecințele folosirii unor obiecte periculoase, despre faptul că este interzisă introducerea unor astfel de obiecte în mediul școlar;
  • Încurajați-i pe copii să evite orice conflict fizic sau verbal în mediul școlar, iar în cazul în care sunt expuși unei asemenea situații, să solicite sprijinul unui cadru didactic sau unui adult de încredere, pentru găsirea unor soluții amiabile de rezolvare;
  • Evitați să-i încurajați pe copii referitor la portul sau folosirea unor obiecte periculoase pentru a riposta unor eventuale atacuri asupra lor, atât pe stradă, cât și în mediul școlar;
  • Verificați obiectele pe care copiii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la şcoală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • Supravegheați activitatea în mediul online a copiilor dumneavoastră, precum și cercul de prieteni, având în vedere faptul că aceștia pot achiziționa și purta asupra lor obiecte din categoria celor periculoase (cuțite, bricege, pumnale , substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant etc)  iar  prin folosirea lor pot pune în pericol integritatea corporală/viaţa atât a posesorului (prin manevrarea defectuoasă) cât şi a celor împotriva căruia se acţionează( prin producerea de leziuni/plăgi);
     
Citeste și:  Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor

Totodată, Poliția Brașov recomandă cadrelor didactice să fie vigilente cu privire la comportamentul elevilor, să le explice acestora riscurile portului/folosirii unor obiecte periculoase în mediul școlar,  iar  atunci când iau la cunoştinţă că un elev a introdus în unitatea de învăţământ un obiect periculos, să sesizeze de urgenţă poliţia (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliţie/poliţistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învăţământ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.