Poliția Brașov: Campanie de prevenire a victimizării copiilor

În perioadavacanţei copiii au mai mult timp pentru joacă și poate uneori sunt mai puțin supravegheați de către părinți. Fie că vorbim de excursii la mare sau la munte, de tabere pline de aventură ori de multe ore petrecute în aer liber, este importantă cunoaşterea şi aplicarea unor reguli pentru a nu fi implicaţi  în săvârșirea de fapte antisociale, în calitate de victime sau autori.

Astfel, Poliția Brașov recomandă părinților să acorde o atenție sporită siguranței celor mici în această perioadă, amintindu-le mereu următoarele reguli:

Dacă rămân singuri acasă:

  • Să nu deschidă uşa necunoscuţilor, indiferent de pretextul folosit de aceştia.
  • Să vă anunţe atunci când doresc să-şi invite acasă prietenii sau colegii.
  • Să vă comunice unde şi cu cine îşi petrec timpul.
Citeste și:  Stadionul Tineretului din Brașov va fi reconstruit cu fonduri guvernamentale

În cazul în care copiii dumneavoastră merg în tabără sau în excursii organizate:

  • Nu le înmânați sume mari de bani, ci doar strictul necesar;
  • Învățați-i să nu păstreze banii sau  telefoanele mobile la vedere, în buzunarele exterioare sau în ruscsacuri purtate în spate;
  • Învățați-i să lase cheia camerei la recepție, unde este în siguranță (mai ales dacă pe cheie este trecut numele hotelului și numărul camerei) și să nu lase geamurile sau ușile de la balcon deschise!
  • Sfătuiți-i să nu posteze fotografii personale pe rețelele de socializare și  detalii despre programul zilnic;
  •    Pentru orice incident intervenit pe perioada taberei/excursiei (neînțelegeri, altercații, dispariții de bunuri), îndrumați-i către cadrele însoțitoare responsabile, explicați-le că trebuie să evite discuțiile în contradictoriu și  rezolvarea pe cont propriu a diverselor probleme survenite.
Citeste și:  Două instituții educaționale din Rupea și Feldioara vor primi calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România

La locurile de joacă:

  • Să se joace numai în locuri special amenajate;
  • Să nu se joace pe stradă sau în locurile unde parchează maşinile;
  • Să nu intre în discuție și să nu accepte compania persoanelor necunoscute;
  • Să nu se afişeze ostentativ cu obiecte de valoare (ex. : telefoane mobile, tablete). Acestea pot fi smulse cu uşurinţă de către infractori. În caz de dispariţie, sunaţi imediat la 112 (apel unic de urgenţă).

     Când utilizează internetul :

  • Stabiliţi cu copiii când şi în ce condiţii pot folosi internetul. Învăţaţi-i să vă comunice dacă întâlnesc pe internet conţinut dăunător, ofensator sau agresiv şi împreună raportaţi-l la www. oradenet.ro.
  •   Învăţaţi copiii să nu posteze niciodată pe internet date personale sau informații despre locația în care se află;
  •  Verificați conținutul jocurilor pe care le aleg și discuțiile purtate cu ceilalți  utilizatori ai acestora . Asigurați-vă că sunt adecvate vârstei lor;
  •   Explicați-le că este periculos să se întâlnească cu persoane cunoscute pe internet. Dacă chiar se gândesc că vor să cunoască pe cineva, trebuie să discute cu dumneavoastră, să vă ceră voie și împreună să stabiliți regulile de siguranță.
Citeste și:  OMV Petrom și TAROM au semnat un contract pentru furnizare de combustibil sustenabil pentru aviație

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.