Care ar fi structura noului Guvern. Ministerele care DISPAR – schița momentului

Din punct de vedere al componenței politice, prima variantă, și cea mai probabilă, este a unui guvern monocolor. A doua variantă este o echipă PNL-PMP, potrivit unor surse din partid, liberalii fiind dispuși să dea partidului condus de Eugen Tomac două ministere. Discuțiile ar urma însă să aibă loc în perioada următoare.

Pentru structura noului guvern, PNL ia în calcul comasarea mai multor ministere.

Astfel, surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că la Ministerul Afacerilor Externe ar urma să fie comasate Afacerile Europene și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Pentru acesta din urmă se discută chiar transformarea sa în departament în subordinea primului ministru sau trecerea la SGG.

Cercetarea si Inovarea ar urma să treacă la Ministerul Educației, alături de Tineret și Sport. În cazul din urmă, se ia în calcul chiar desființarea ministerului.

De asemenea, Ministerul Economiei ar urma să se unească cu cele ale Economiei, Mediului de afaceri și Turismului. Pentru a evita infringementul prin încălcarea obligației de separare a activităților de producție și transport în sectorul energetic, liberalii iau în calcul trecerea Transgaz și Transelectrica la Ministerul Finanțelor.

Lista ministerelor:

1. Ministerul Afacerilor Externe ( se comasează Ministerul Afacerilor Europene și, posibil, cel al Românilor de pretutindeni)
2. Ministerul Afacerilor Interne
3. Ministerul Apărării Naționale
4. Ministerul Finanțelor ( preia Transgaz și Transelectrica de la Energie)
5. Ministerul Economiei ( se comasează Ministerul Energiei, al Mediului de afaceri și Turismul)
6. Ministerul Dezvoltării
7. Ministerul Justiției
8. Ministerul Agriculturii
9. Ministerul Muncii
10. Ministerul Mediului (se comasează Ministerul Apelor și Pădurilor)
11. Ministerul Educației (se comasează Ministerul Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului)
12. Ministerul Fondurilor Europene
13. Ministerul Comunicațiilor
14. Ministerul Transporturilor
15. Ministerul Culturii
16. Ministerul Sănătății

Premierul PNL, funcție pentru care este propus Ludovic Orban, ar urma să fie desemnat de președintele Klaus Iohannis, cel mai probabil, marți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.