Care este structura anului școlar 2019-2020

Elevii mai au o săptămână de vacanţă, în timp ce pentru profesori anul şcolar a început ieri.

Şcolie vor începe pe 9 septembrie, după cum au anunţat autorităţile.
Dacă prima zi de şcoală este 9 septembrie 2019, primul semestru se va încheia vineri, 20 decembrie.

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învaţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de vară va începe la 13 iunie 2020.

Cursurile sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni. Programul Şcoala Altfel se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020.

Totodată, Ministerul Educaţiei a propus ca lucrările scrise semestriale, adică tezele, să se susţină după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului.
Între timp a fost aprobat şi calendarul desfăşurării examenului de evaluare naţională în viitorul an şcolar. Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor susţine prima probă, la limba şi literatura română, la 15 iunie. Primele rezultate vor fi afişate pe 22 iunie, iar cele finale la 27 iunie.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.