Sindicaliştii din Cartel Alfa prevăd conflicte sociale deschise în acest an. Tot ei spun că românii vor simţi adânc în buzunare efectele Ordonanţei 114, adoptată de Guvern fără nicio consultare publică. Preşedintele Cartel Alfa Braşov se teme că, peste câţiva ani, 60-70% dintre angajaţii din România nu vor încasa mai mult de salariul minim pe economie. Şefii autorităţilor publice şi aleşii sunt singurii privilegiaţi, spun sindicaliştii.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici anunţa măsurile din Ordonanţa 114 la sfârşitul lui 2018, fără nicio consultare prealabilă cu partenerii sociali. Printre cele mai importante măsuri aprobate de Guvern se numără „taxa pe lăcomie”, aplicată băncilor, şi cea de 3% din cifra de afaceri realizată de operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice.
„Din punctul nostru de vedere, al celor care reprezentăm filiala, modificările nu sunt benefice pentru toţi salariaţii, pentru că, în primul rând, vorbeşte despre blocarea unor sporuri la nivelul decembrie 2018, vorbeşte de neplata orelor suplimentare efectuate şi recuperarea lor în timp, va duce la supraaglomerarea în timp liber. Vorbeşte despre necreşterea pensiilor în ianuarie, ceea ce duce la un minus la pensionari de 9% până în septembrie, iar acordarea de 15 % nu acoperă diferenţa”, a declarat pentru RTT Braşov Fănică Gabor (foto), preşedintele Cartel Alfa Braşov. Confederaţia Sindicală Cartel Alfa susţine că aleşii şi persoanele din conducerea autorităţilor publice sunt singurii bugetari cărora salariul le creşte automat, cu fiecare creştere a salariului minim, ceea ce constituie o discriminare faţă de ceilalţi salariaţi bugetari. În acelaşi timp, tot mai mulţi români ajung să lucreze pe minim pe economie.
„Dacă în 2011, când a fost dată legea dialogului social, avem 8% salariaţi cu minim pe economie, acum avem 39% iar de la 1 ianuarie vor creşte. Dacă se continuă pe această linie şi nu se vor liberaliza negocierile colective, adică Legea Dialogului Social s-a modificat în sensul în care să fie negociere liberă între patronate şi sindicate fără condiţii impuse de guvernanţi, un arbitru care nu prea are ce căuta în negocierea individuală între patronate şi sindicate, atunci vom ajunge în câţiva ani de zile să avem 60-70% salariaţi cu minim pe economie”, este convins liderul sindical.
Sindicaliştii din Cartel Alfa spun că în 2019 se prefigurează conflicte sociale deschise. Primii care anunţă proteste şi chiar grevă generală sunt angajaţii din sănătate.