În 1 iunie, de la ora 11.00, îl veți cunoaște pe Lorenz, eroul principal, un băiat de 10 ani, care trăiește într-un mic orășel de munte. Joaca lui preferată este aceea de a merge în pădure cu pisicile sale: Coccolino și Burricone. Primul film stereoscopic de animație 3D realizat vreodată în România va fi prezentat […]
Read More
Spectacolele în aer liber vor putea fi organizate, din 1 iunie, dar cu un număr de cel mult 500 de spectatori, iar regulile vor fi stricte, a anunțat joi președintele Klaus Iohannis. Din 1 iunie, vor fi ridicate o parte dintre restricțiile impuse de pandemia de COVID și vor fi reluate unele activități. Astfel, vor […]
Read More
Elevii din anii terminali se întorc pe 2 iunie la şcoală, până pe 12 iunie urmând să facă pregătire pentru examenele naţionale – Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, potrivit agerpres. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţa recent că în perioada 2 – 12 iunie se vor realiza numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, iar […]
Read More
Președintele Klaus Iohannis a contestat la CCR proiectul de lege inițiat de senatorul Liviu Pop (PSD) prin care profesorii devin titulari pe post dacă au definitivatul, au obținut cel puțin media 7 la un concurs de titularizare în ultimii trei ani și au ocupat aceeași catedră timp de 3 ani, informează agerpres. Ce prevede proiectul […]
Read More
Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: Este de folos să Mă duc Eu; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni (Ioan 16, 7). Şi iarăşi: Când va veni Acela, vă va învăţa pe voi tot adevărul (Ioan 16, 3). De aceea, după Învierea din […]
Read More
Castelele Peleş şi Pelişor din staţiunea prahoveană Sinaia se redeschid pentru vizitare în data de 2 iunie, conducerea muzeului stabilind că turiştii vor putea vizita doar anumite zone ale acestor obiective, nefiind organizate tururi ghidate. Potrivit unui comunicat emis, marţi, de Muzeul Naţional Peleş (MNP), în cazul Castelului Peleş va putea fi vizitată doar expoziţia […]
Read More
Mișcarea Elevilor din România” cere anularea examenelor naționale și echivalarea lor cu media anilor de studiu. Elevii și-au exprimat nemulțumirea față de actualul sistem printr-un memoru trimis Ministrului Educației, Monica Anisie. De asemenea, MER solicită ministrului Educației, ca în cazul respingerii propunerii să garanteze integritatea sănătăţii fizice şi psihice pentru elevii ce susţin examenele. Mișcarea […]
Read More
Vești de ultimă oră de la Ministerul Educației. Monica Anisie a stabilit astăzi calendarele pentru Bacalaureat, Evaluare Națională, dar și Titularizare. Proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc în 15 iulie, în timp ce pentru candidaţii care vor să ocupe un post în regim „plata cu ora” a fost eliminat […]
Read More
Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, în 27 mai vor fi afişate ofertele de şcolarizare, iar înscrierea la probele de aptitudini va avea loc între 2 şi 5 iunie. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere se va face în […]
Read More
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de […]
Read More