Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă în baza căreia pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate şi ajutor pentru încălzire vor beneficia în continuare de aceste măsuri. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, precizează că Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă care ajustează pragurile până la care pensionarii […]
Read More
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a finalizat, prin Casa Națională de Pensii Publice, recalcularea pensiilor din sistemul public la timp. Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public vor beneficia de o creștere a pensiei începând din această lună, informează Ministerul Muncii. Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei […]
Read More
Potrivit unor surse din interiorul Guvernului, luni, 2 septembrie 2024, Executivul va adopta o ordonanță de urgență prin care toate investițiile Companiei Naționale de Investiții (CNI) vor fi sistate pentru anul în curs. Decizia ar avea la bază necesitatea încadrării în țintele bugetare de deficit asumate în fața Uniunii Europene, de 4%, prag deja depășit […]
Read More
După ce Ministerul Finanțelor (MF) a clarificat oficial cum se calculează termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe 2023, firmele pentru care s-a considerat (eronat) că l-au depășit ar putea să revină la impozitul micro, potrivit Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Totuși, MF trebuie să instituie un mecanism pentru ca acest lucru […]
Read More
Peste 700 de locuri de muncă sunt disponibile în acest moment în sectorul de educație, cei mai mulți angajatori căutând, în această perioadă, candidați pentru pozițiile de educator, învățător, profesor de limbi străine sau asistent medical. Numărul mare de grădinițe, școli private, instituții de tip before & after school care s-au deschis în ultimii ani […]
Read More
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 308.442.366,24 de lei pentru 73 de teatre, opere și filarmonici din 48 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. ”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale […]
Read More
Reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) au discutat cu cei ai Ministerului Finanțelor cu privire la instituirea unui mecanism care să permită entităților ce ar fi putut rămâne la sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor și care au fost obligate să treacă la impozitul pe profit ca urmare a depunerii situațiilor […]
Read More
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță lansarea a trei instrumente digitale menite să îmbunătățească transparența, eficiența și accesibilitatea serviciilor publice. Aceste inițiative reflectă angajamentul ANFP de a se adapta nevoilor cetățenilor și de a răspunde provocărilor unei societăți în continuă schimbare. Nouă pagină web instituționalăANFP a dezvoltat o nouă pagină web care va integra […]
Read More
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele șase luni din 2024 a fost de 10.412, în creștere cu 31,17% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.236 (număr în creștere cu […]
Read More
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 80.636.156,70 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 48 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 76.641.961,36 lei pentru 43 […]
Read More