Procurorii DIICOT vor audia în aceste zile elita Universității private „Spiru Haret” în dosarul privind falsificarea din 2012 și până acum a examenelor de licență și masterat. Astfel, printre cei cercetați se numără un prorector al universității, 3 decani și prodecani ai unora dintre facultăți, dar și 15 profesori universitari, au declarat surse judiciare, potrivit […]
Read More
La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 00,40 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au fost sesizați cu privire la producerea, pe str. Calea București din municipiul Brașov, a unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul […]
Read More
La data de 17 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale privind depozitarea, deținerea, circulația, prelucrarea primară și comercializarea ”pomilor de Crăciun”. Activitățile au avut loc la o societate comercială cu punct […]
Read More
Activitatea instanțelor este blocată în întreaga țară timp de două ore, după ce grefierii și personalul auxiliar au întrerupt lucrul, într-un protest îndreptat împotriva eliminării pensiilor speciale care este luat în discuție tot azi în Camera Deputaților. Protestul grefierilor și personalului auxiliar se suprapune ședinței din Camera Deputaților în care va fi luată în discuție […]
Read More
La data de 18.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează un număr de 76 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, […]
Read More
Tensiune maximă pentru magistratul Nicoleta Țînț, de la Curtea de Apel Brașov, care ar putea deveni astăzi președintele Consiliului Superior al Magistraturii. Procedura va fi reluată azi după ce pe 10 decembrie plenul CSM a amânat procedura de alegere după ce de două ori la rând a ieșit egalitate perfectă, 9 voturi pentru, 9 voturi […]
Read More
Motivarea instanţei pentru decizia de arestare preventivă a celor trei inculpaţi din dosarul de trafic de droguri în care este implicat şi Gelu Oltean, fostul şef al serviciului secret al MAI, scoate la inveală detalii inedite despre practicile „clinicii” de wellness deţinute de iubita lui Oltean şi despre aşa-zisul şaman englez, arestat şi el. Judecătorul […]
Read More
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din jud. Suceava, care conducea un autovehicul pe str. Stejarilor din localitatea Cristian, jud. Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit gardul unui imobil, evenimentul rutier fiind soldat doar cu pagube materiale. La fața […]
Read More
Un microbuz plin cu români, dintre care doi brașoveni, care se întorceau acasă de la muncă s-a răsturnat pe o autostradă în apropiere de Leipzig, în Germania. Accidentul a avut loc pe A38, la joncțiunea între Eisleben și Querfurt. Un bărbat a fost rănit grav. Potrivit polițiștilor, șoferul autoutilitarei a fost nevoit să frâneze din […]
Read More
În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice, efectuează 55 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile. La data de 17 decembrie 2019 a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigare […]
Read More