Un brașovean s-a trezit cu o haită de câini în casă și lucrurile scoase la vânzare

Un brașovean a ajuns în culmea disperării, după ce și-a închiriat casa unei femei, care în numai două săptămâni i-a distrus locuința și i-a scos la vânzare lucrurile pe internet. Aflând ce face chiriașa, bărbatul s-a dus s-o evacueze, dar s-a lovit de refuzul acesteia de a părăsi proprietatea. Mai mult aceasta l-a amenințat că dacă o mai deranjează, va pune câinii pe el. Disperat, omul a cerut ajutorul Poliției, pentru a obține evacuarea femeii înainte să fie prea târziu. Pentru a-și salva lucrurile scoase de aceasta la vânzare pe internet, brașoveanul a început să-i contacteze pe internet pe clienții interesați să cumpere obiectele din casa lui, explicându-le că acestea sunt scoase abuziv la vânzare.

Misterul din jurul chiriașului

Icoane pe sticlă, servicii de porțelan, seturi de cristal sau picturi vechi în ulei, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi aparțin brașoveanului Silviu Burtea și pe care acesta le-a găsit scoase la vânzare de chiriașă, fără știrea lui. Toate aceste obiecte de valoare se aflau în casa pe care acesta o deține în Scheii Brașovului. „Casa stătea nelocuită și m-am gândit s-o închiriez. Imediat după publicarea anunțului, m-a contactat o femeie, Izabela Bittay care s-a arătat interesată de locuință. Mi-a plătit un avans de 400 de euro, urmând să-mi dea în zilele următoare încă 400 de euro cu titlu de garanție. S-a mutat imediat. Casa era pregătită pentru locuit. M-a tot amânat cu plata garanției, și așa au trecut două săptămâni. Zilele trecute, m-au contactat mai multe persoane pe internet care mi-au arătat pozele unor lucruri din casa pe care o închiriasem Izabelei Bittay. Necunoscuții mi-au spus că bunurile din poze sunt pe internet la vânzare. Mesajele de la diferiți necunoscuți au început să curgă. Erau oameni care o găzduiseră pe această femeie și care s-au trezit cu casele distruse și bunurile vândute. Am aflat că întreaga proprietate a fost transformată în adăpost pentru cei 20 de câini pe care Izabela Bittay îi deține. Disperat am luat legătura cu chiriașa pe care am somat-o să părăsească imediat locuința”, povestește Silviu Burtea.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Întâmpinat cu câinii la poartă

Brașoveanul spune că a cerut imediat ajutorul Poliției. Oamenii legii știau despre această femeie. Pe numele ei mai sunt înregistrate câteva plângeri pentru fapte similare de la persoane care i-au închiriat locuințele. Disperat Silviu a căutat numeme chiriașei pe internet: șoc total, zeci de avertismente legate de Izabela Bittay i-au invadat monitorul. Bărbatul s-a dus direct la proprietate hotărât s-o evacueze pe femeie. „M-a întâmpinat cu scandal și m-a amenințat s-o las în pace pentru că altfel va pune câinii pe mine. În casă este un dezastru, din câte am reușit să văd prin poartă. Nu am reușit să intru. Câinii chiriașei sunt peste tot, prin casă, prin curte. Sunt peste zece câini mulți dintre ei din categoria raselor periculoase. Polițiștii nu au făcut până acum nimic. Sunt disperat, nu știu ce să mă mai fac. Am cerut debranșarea casei de la utilități. Cumva trebuie s-o determin pe această femeie să plece” a declarat Silviu Burtea.
Pe paginile de socializate, toți cei care au intrat în contact cu Izabela Bittay au lansat avertismente către cei care au case la închiriat să se ferească de această persoană. Victimele acestei femei au postat filme și poze cu starea în care și-au primit casele după ce cu greu au reușit s-o evacueze. Potrivit păgubiților, femeia și-a făcut un mod de operare din păcălirea brașovenilor care au case la închiriat. Potrivit mesajelor postate pe internet, Izabela Bittay, închiriază case la cheie, unde se mută cu cei peste zece câini pe care îi deține, și părăsește locuința doar după ce a vândut și distrus totul.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.