Parlamentul European a votat cu puțin timp în urmă o nouă rezoluție pentru susținerea aderării României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, chiar de la 1 ianuarie 2023. Au fost 547 de voturi pentru, față de doar 43 de abțineri și 49 de voturi împotrivă. Rezoluția nu are însă putere legislativă și nici […]
Read More
Camera Deputaţilor a adoptat ieri, 12 octombrie, în calitate de for decizional, proiectul prin care nu vor mai avea voie să fie parlamentari, primari, șefi de Consilii Județene, consilieri locali sau judeţeni cei condamnați definitiv de instanță pentru viol, pornografie infantilă, pedofilie, proxenetism sau corupţie. „Proiectul acesta s-a născut din dorința de a proteja copiii […]
Read More
Executivul a aprobat, în ședința de ieri, hotărârea inițiată de Ministerul cercetării, inovării și digitalizării pentru aprobarea plății parțiale a contribuției financiare restante a României pentru programele Agenției Spațiale Europene (ESA), în cuantum de până la 330 milioane lei. Începând cu 1 iulie 2018, din cauza neefectuării plăților în anul precedent, România a pierdut dreptul […]
Read More
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, informează Agerpres. Anexarea vizează regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei. Rusia a declarat anexările […]
Read More
Adrian Ioan Veştea, liderul liberalilor brașoveni și al Consiliului Județean, este noul președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL la nivel național. Decizia a fost luată în data de 3 octombrie 2022, în cadrul sedinței de Birou Permanent Național al partidului. Liga Aleșilor Locali (L.A.L.) este o structură ce cuprinde membrii PNL aleși în administraţia […]
Read More
Preşedinta Comisiei Europene a pledat joi în favoarea aducerii preşedintelui rus Vladimir Putin în faţa justiţiei internaţionale pentru crimele de război comise în Ucraina, potrivit unui interviu acordat unei publicaţii germane, relatează AFP, potrivit Agerpres. „Putin trebuie să piardă acest război şi să fie tras la răspundere pentru actele sale, aceasta este important pentru mine”, […]
Read More
Partidul Social Democrat (PSD) va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, potrivit agenției naționale de presă Agerpres. Potrivit acestuia, PSD îşi doreşte ca 2.800 de lei din salariul minim pe economie să fie impozitaţi, iar 200 de […]
Read More
Reprezentanții administrației publice locale, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Asociația Municipiilor din România (AMR), au participat luni, 29 august 2022, la întâlnirea de lucru cu reprezentanții administrației publice centrale, prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Ioan Boloș, și ministrul […]
Read More
Dan Ilie Corolea a depus astăzi jurământul pentru primul mandat de consilier local, în locul lui Andrei Oniga, care și-a dat demisia la sfârșitul lunii iulie, din motive personale. Dan Corolea a ocupat poziția 15 pe lista de supleanți ai USR. Dan s-a născut pe 27 iulie 1994, în Brașov și este absolvent al Facultății […]
Read More
Şedinţa de guvern programată pentru astăzi, 24 august, are pe ordinea de zi adoptarea de către executiv a legilor justitiei, respectiv proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară şi proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii. Ministerul Justiţiei a subliniat săptămâna trecută că din nicio prevedere a […]
Read More