Pentru cei mai mulți dintre noi, Paștele înseamnă masă în familie, revederi, liniște și bucuria de a fi împreună. Pentru mii de vârstnici singuri, însă, sărbătorile scot și mai dureros la lumină lipsurile, tăcerea din casă și sentimentul că au fost uitați. În această perioadă, Fundația Regală Margareta a României este alături de seniorii vulnerabili din București […]
Read More
– COMUNICAT – 09.04.2026 În conformitate cu prevederile art.8 lit. a şi art.76^1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Braşov, în calitate de ordonator principal de credite, prezintă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al UAT Municipiul Braşov pe anul 2026. Proiectul de buget poate fi consultat […]
Read More
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul de Ordine Publică, desfășoară în această perioadă acțiuni intensificate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și verificarea modului în care este respectată legislația în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor. Activitățile au loc în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, perioadă caracterizată prin creșterea semnificativă a fluxului […]
Read More
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a dispus o serie de măsuri menite să asigure un climat de siguranță pentru cetățeni, în contextul manifestărilor religioase organizate cu prilejul sărbătorilor pascale. În acest sfârșit de săptămână, peste 130 de pompieri vor fi la datorie, pregătiți să intervină rapid în gestionarea situațiilor de urgență, precum stingerea incendiilor, […]
Read More
Primăria Brașov continuă acțiunile de plantare de arbori pe domeniul public, astăzi fiind rândul plantărilor din zona Colegiului Național „Andrei Șaguna”. După mai multe întâlniri cu specialiști din domeniu, pentru a stabili speciile care sunt potrivite pentru această zonă, am plantat primii 15 arbori în apropierea terenului de sport al colegiului. ,,În această zonă au […]
Read More
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiile de Poliție 4 și 5, precum și polițiști din cadrul Biroului Rutier au desfășurat ieri, 08 aprilie a.c., o acțiune ce a avut ca scop verificarea modului în care conducătorii auto respectă prevederile legislației rutiere, precum și normele privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Activitățile s-au […]
Read More
Brașovenii și turiștii sunt invitați, în aceste zile, să pășească într-o lume a tradițiilor și aromelor autentice, odată cu deschiderea Transylvanian Food Market, găzduit în inima orașului, în Piața Sfântul Ioan. Încă din primele ore, evenimentul a atras numeroși vizitatori, dornici să descopere gusturile și obiceiurile specifice sărbătorilor pascale din Transilvania. Aerul din piață este […]
Read More
PROGRAMUL CU PUBLICUL ÎN PERIOADA 10.04.2026-13.04.2026 SERVICIUL STARE CIVILĂ „DECESE„ – Cam. 26, 27 vineri 10.04.2026 NU SE LUCREAZĂ sâmbăta 11.04.2026 9 – 13 duminica 12.04.2026 NU SE LUCREAZĂ luni 13.04.2026 9 – 13
Read More
În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, municipiul intră într-un ritm alert al pregătirilor, iar piețele agroalimentare devin tot mai animate, pline de culori, miresme și produse tradiționale care anunță apropierea mesei de Paște și a momentelor petrecute în familie. În acest context, Poliția Locală Brașov intensifică acțiunile de control în piețele din oraș, pentru a preveni […]
Read More
Ministrul Sănătății a aprobat extinderea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute, cunoscută ca programul AP-TRAUMA. În urma acestei decizii, rețeaua va fi extinsă cu încă două unități medicale, printre care și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. De asemenea, în program a fost inclus și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin […]
Read More