Odată cu încheierea căsătoriei, viața se transformă într-un parteneriat în care, în esență, totul devine comun, după principiul „ce e al tău e și al meu”. Comunitatea de interese ale soților, caracteristică oricărei căsătorii, atrage după sine și comunitatea, potrivit dreptului comun, a bunurilor soților. Există totuși câteva excepții în care bunurile dobândite de unul […]
Read More
Hope and Homes for Children anunță demararea construcției unui Centru Comunitar la Râșnov, proiect realizat în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov, cu sprijinul financiar oferit de Kaufland România. Acest centru va furniza servicii sociale, medicale și educaționale pentru familiile vulnerabile din comunitate, contribuind, astfel, la combaterea sărăciei, abandonului școlar și excluziunii sociale. Clădirea, a cărei […]
Read More
În Stare de Bine, unul dintre cele mai mari programe de finanțare privată anuală din România, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) cu sprijinul Kaufland, sărbătorește 6 ani de existență. În acest timp, programul a oferit granturi nerambursabile în valoare de 6.2 milioane de euro ONG-urilor din România, pentru intervenții în profunzime în […]
Read More
Biroul de Credit reprezintă o entitate privată specializată în administrarea unei baze de date centralizate care conține informații privind activitatea de creditare desfășurată de instituțiile financiar-bancare autorizate conform legii. Această bază de date include datele personale ale persoanelor fizice care fie au solicitat, fie au obținut un credit, având astfel un impact direct asupra istoricului financiar al […]
Read More
First Job School SRL, în parteneriat cu Asociația pentru Tineret Fidelitas și Asociația GAL Codlea, anunță lansarea unui proiect ambițios cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, proiect „Dezvoltarea antreprenoriatului social în Regiunea Centru” (cod SMIS 305562). Proiectul deschide porțile către antreprenoriat pentru 135 de persoane din județele Regiunii Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), oferindu-le […]
Read More
Poliția Brașov aduce la cunoștință cetățenilor faptul că mesajele care circulă în ultimele ore pe diverse canale de comunicare sau socializare, conform cărora în municipiul Brașov ar fi fost instalate noi sisteme radar și camere de supraveghere la semafoare ce aplică automat sancțiuni pentru trecerea pe culoarea galbenă sau roșie a semaforului, sunt false. La […]
Read More
Atenție, șoferi! Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că a început acțiunea de tăiere a arborilor periculoși pe DN13, în zona Pădurea Bogății, transmite Radio România Brașov FM. Astfel, în următoarele 5 zile, traficul va fi îngreunat mai ales între Măieruș și Hoghiz. De asemenea, circulația va fi închisă, pe intervale scurte, strict […]
Read More
Starea precară a infrastructurii rutiere și lipsa semnalizării adecvate constituie factori care contribuie la producerea unor accidente rutiere și avarierea vehiculelor, generând prejudicii pentru conducătorii auto. Deși mulți șoferi nu cunosc acest aspect, prejudiciile cauzate de deficiențele infrastructurii pot atrage răspunderea administratorilor drumurilor publice, notează specialiștii redacției legalbadger.org. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere […]
Read More
Astăzi, 13 martie, tendințele muzicale de pe YouTube România aduc în prim-plan o serie de melodii care au capturat atenția publicului. Acest articol îți prezintă top 6 melodii care domină trendingul: Locul 1 – Alessandra x BABASHA – Am un secret Locul 2 – Irina Rimes – Să nu uiți cât te-am iubit Locul 3 […]
Read More
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi, 12 martie, Sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2025. Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate pot trimite cererile de finanțare și documentele conform specificațiilor din Ghidul […]
Read More