RATBV S.A. aduce la cunoștința călătorilor faptul că în perioada următoare mijloacele de transport în comun vor circula după următorul program: Menționăm faptul că aceleași orare de circulație se vor avea în vedere în zilele menționate și pe toate traseele din zona metropolitană. În vederea evitării oricărei confuzii cu privire la graficul de circulație a […]
Read More
Cel mai mare parc al Brașovului propus pentru a fi amenajat pe fosta platformă industrială IUS – Lubrifin – Lemexim a trecut astăzi de o etapă importantă, cea a avizului de circulație. Astfel, membrii comisiei au considerat că propunerea de amenajarea a unui nou parc în centrul orașului respectă, din perspectiva conexiunilor rutiere și pietonale, […]
Read More
Primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, au participat astăzi la ceremonia militară și religioasă prilejuite de comemorarea eroilor martiri căzuți la Revoluția Română din Decembrie 1989, care a avut loc în Parcul Eroilor, alături de reprezentanții asociațiilor de revoluționari și ai Asociației 15 Noiembrie 1987, prefectul Județului Brașov, Cătălin […]
Read More
În anul 2024, românii vor avea 20 de zile libere nelucrătoare, însă doar 13 zile vor fi în cursul săptămânii, restul fiind în zile de sâmbătă sau duminică, potrivit Agerpres. Este vorba despre 1 şi 2 ianuarie (luni şi marţi – Anul Nou), 24 ianuarie (miercuri – Ziua Unirii Principatelor), 1 mai (miercuri – Ziua […]
Read More
Aplicațiile BT Pay, BT24, NeoBT și BT Go vor fi indisponibile între 30 dec (16.00) – 2 ian (12.00), deoarece Banca Transilvania își upgradează sistemele informatice pentru perfecționarea serviciilor. Cardurile BT funcționează normal pentru plăți la comercianți și la ATM. BT Pay funcționează pentru plăţi la comercianţi. Asigură-te că ai bani pe cardul personal sau […]
Read More
Peste 10 milioane de lei din fonduri europene, pentru dotarea Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Brașov! Consiliul Judeţean Braşov a încheiat cu succes implementarea proiectului destinat modernizării dotărilor de care beneficiază Ambulatoriul acestui spital. Sub titulatura „Îmbunătățirea serviciilor sanitare ale Ambulatoriului Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov prin achiziționarea de dotări”, autoritatea publică […]
Read More
MediaTRUST prezintă vizibilitatea tuturor Federațiilor Sportive în mass-media, în perioada 1 – 30 noiembrie 2023. În luna noiembrie, Federația Română de Canotaj revine pe podiumul celor mai mediatizate Federații Sportive din România. Fotbalul se menține pe prima poziție, Handbalul urcă pe poziția a doua. Top 10 – Cele mai mediatizate Federații Sportive din România Federația […]
Read More
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar cu acest prilej, ne adunăm cu toții la masă alături de familie și prieteni. Știm, însă, câți aditivi alimentari, câtă sare și cât zahăr consumăm la masa de Crăciun? La 100g de mâncare putem ajunge chiar și la 169 de E-uri (aditivi alimentari), 31g de sare, de 6 ori […]
Read More
Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, o serie de modificări și completări la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Decizia are în vedere implementarea măsurilor prevăzute pentru Componenta 14 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) – Reforma 3 Management performant al resurselor umane din sectorul […]
Read More
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 218.495.733,92 de lei pentru 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 32 de județe. ”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale […]
Read More