CCR a decis: Amenzile din Starea de Urgență sunt neconstituționale

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat marți, neconstituțională în ansamblu, Ordonanța de Urgență 34/2020 care majorează cuantumul unor amenzi pe perioada stării de urgență, au declarat surse din CCR pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Amenzile se refereau la încălcarea restricțiilor impuse în timpul stării de urgență.

Pentru cei care au fost amendați, dacă vor să scape de plata amenzilor, trebuie să se adreseze unei instanțe de judecată.

„Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice”, se arată în OUG declarată neconstituțională. Amenzile se refereau la încălcarea restricțiilor impuse în timpul stării de urgență.
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator”, se mai arată în OUG declarată neconstituțională.

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat marți, la Digi24, că în urma deciziei CCR de a declara neconstituționale unele amenzi date în perioada stării de urgență, amenzile respective nu se anulează automat, ci trebuie atacate de cetățeni în instanță având la bază decizia Curții Constituționale.

„Dacă azi CCR constată neconstituționalitate, este un ajutor pentru judecători, dar nu prin acest fapt se pot anula amenzile. Adică fiecare în parte din cei amendați, vreo 300.000 de mii, trebuie să meargă la instanța de judecată”, a declarat Renate Weber.

Astfel, procesele verbale nu sunt anulate în lipsa unei decizii a instanței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.