
Municipalitatea a lansat o nouă etapă de înscriere pentru copiii care doresc să facă parte din Consiliul Copiilor Brașoveni, organul consultativ al Municipalității care are rolul de a consilia administrația publică în luarea deciziilor, astfel încât în dezvoltarea orașului să fie respecte și așteptările celor mai mici dintre cetățeni.
Astfel, elevii cu vârste între 11 și 17 ani (neîmpliniți) care au domiciliul în Brașov sau învață la o unitate de învățământ din oraș se pot înscrie în procedura de selecție, până în 31 octombrie, pentru a face parte din acest consiliu.
,,Brașovul este orașul viitorului, iar viitorul înseamnă tineri implicați. Dacă ai între 11 și 17 ani, te poți înscrie în procesul de selecție pentru a face parte din Consiliul Local al Copiilor, un proiect derulat de Primăria Brașov împreună cu UNICEF, în cadrul Inițiativei «Brașov, oraș prieten al copiilor». Prin intermediul acestui proiect, 20 de tineri vor deveni parteneri de dialog ai administrației publice locale brașovene. Este o șansă unică de a învăța cum se iau deciziile, cum se construiește un oraș și cum poți contribui chiar de la vârsta ta la binele comunității. Cred că generațiile tinere trebuie ascultate, sprijinite și încurajate să construiască alături de noi. Implică-te! Spune ce gândești! Fii vocea generației tale!”, a declarat viceprimarul Lucian Patrașcu.
Obiectivul acestei proceduri de selecție este de a completa Consiliul Copiilor Brașoveni cu încă 16 elevi brașoveni, având în vedere că din cei 20 de copii care s-au înscris acum câțiva ani în această structură mai sunt doar 4 – ceilalți fie au depășit vârsta de 18 ani, fie, din motive personale, s-au retras.
Pentru a avea un grup reprezentativ pentru cei mai tineri cetățeni, acest consiliu ar trebui să cuprindă copii de vârste diferite, din grupuri vulnerabile (de ex., copii cu dizabilități, copii care trăiesc în sărăcie, copii instituționalizați, copii din familii monoparentale), de etnii diverse, din cartiere/sate/zone diferite, copii care își doresc acest lucru, sunt creativi și care sunt conectați cu grupuri mari de copii din comunitățile lor, pe care să îi reprezinte. De asemenea, vom avea în vedere păstrarea echilibrului de gen.
Până în data de 31 octombrie, copiii brașoveni se pot înscrie prin accesarea link-ului https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScWKqpatB0FJtdNqVsqv7cAVOMzKvmNYC0Q7cXPNp3zWbuG5w/viewform.