alphaville

Cele mai bune filme europene nominalizate la Premiile Gopo 2021 se văd gratuit pe TIFF Unlimited pe 18 și 19 iunie

Cele patru producții nominalizate la categoria Cel mai bun film european a celei de-a XV-a ediții a Premiilor Gopo pot fi vizionate în perioada 18-20 iunie pe TIFF UNLIMITED. Filmele vor fi  disponibile pe platforma online, gratuit, timp de 24 de ore. Gala Premiilor Gopo va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmisă în direct pe PRO TV PLUS începând cu ora 19.30 și pe premiilegopo.ro.

Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Les Miserables”/ „Mizerabilii” (r. Ladj Ly), „Il Traditore”/ „Trădătorul” (r. Marco Bellocchio),  „It Must Be Heaven”/ „Paradisul, probabil” (r. Elia Suleiman) și „Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.” (r. Ken Loach).

Vineri 18 iunie și sâmbătă 19 iunie, cele patru titluri vor fi disponibile online, gratuit, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), timp de 24 de ore de la ora difuzării conform programului:

VINERI, 18 iunie, 2021

20:00 – „Les Miserables”/ „Mizerabilii” (r. Ladj Ly | Franța | distribuitor: Independența Film)

Citeste și:  Olimpiada de jocuri, lectură si Agrement la Brașov, în perioada iulie-septembrie 2021

Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, „Les Miserables”/ „Mizerabilii” spune povestea lui Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, care se alătură brigăzii anti-criminalitate din Montfermeil, un cartier problematic din suburbiile Parisului. Făcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, Stephane descoperă rapid tensiunile dintre diferitele bande care domină cartierul, dar și dintre localnici și poliție.

22:00 – „Il Traditore”/ „Trădătorul” (r. Marco Bellocchio | Italia, Franța, Germania, Brazilia | distribuitor: Independența Film)

Lungmetrajul lui Marco Bellocchio spune povestea adevărată a lui Tommaso Buscetta, supranumit „capul celor două lumi”, primul informator din interiorul mafiei siciliene a anilor ’80. Decizia acestuia de a-l întâlni pe judecătorul Giovanni Falcone și de a-și trăda jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra a dus la arestarea a peste 300 de membri ai mafiei italiene.

SÂMBĂTĂ, 19 iunie, 2021

20:00 – „It Must Be Heaven”/ „Paradisul, probabil” (r. Elia Suleiman| Franța, Qatar, Germania, Canada, Turcia, Teritoriile Palestiniene |distribuitor: Independența Film)

Citeste și:  CNE: Încă o generaţie fără planuri-cadru şi curriculum bazat pe competenţe

Elia Suleiman emigrează din Palestina în căutarea unui nou „acasă”, însă, își dă seama curând că țara sa de origine îl urmează ca o umbră. Promisiunea unei vieți noi se transformă rapid într-o comedie absurdă. Oricât de departe ar călători, de la Paris la New York, apare ceva care-i amintește de patria lăsată în urmă. Un film în cheie comică, semnat de regizorul multipremiat Elia Suleiman, care explorează noțiuni precum identitatea, naționalitatea și apartenența.

22:00 – „Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.” (r. Ken Loach | Marea Britanie, Franța, Belgia  | distribuitor: Independența Film)

Ricky, Abby și cei doi copii ai lor locuiesc la Newcastle. Sunt o familie puternică și au grijă unii de alții, chiar dacă se zbat în datorii. Rămas temporar fără loc de muncă, Ricky vede o șansă formidabilă atunci când se ivește ocazia de a fi curier și șofer pe propria sa mașină. Abby, soția sa, îngrijitoare la domiciliu, îl ajută să-și împlinească visul vânzându-și propria mașină, astfel încât Ricky să își cumpere o autoutilitară și să devină șofer independent.

Citeste și:  În acest weekend, AFI a adus TIFF în premieră la Brașov

Curând, Ricky descoperă că trebuie să dea socoteală firmei de transport care îi repartizează cursele și îi controlează munca și, în final, viața sa și pe cea a familiei.

Detalii pe Facebook: https://www.facebook.com/events/2907829076171264

Câștigătorul Premiului Gopo pentru Cel mai bun film european va fi anunțat pe 29 iunie în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmisă în direct pe PRO TV PLUS începând cu ora 19.30 și pe premiilegopo.ro.

Gala Premiilor Gopo 2021 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.