
Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov organizează vineri, 24 ianuarie 2025, o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.
Ceremonia va avea loc începând de la orele 10:00 în Piața Unirii din municipiul Brașov.
Vor participa: prefectul județului Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov, primarul municipiului Brașov, comandantul Garnizoanei Brașov, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, reprezentanți ai altor instituții publice din județ, veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, public.