Cererile de finanţare pentru proiectele Consiliului Județean Brașov, depuse cu succes în platforma Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Specialiştii Consiliului Judeţean Braşov au terminat de încărcat în platforma electronică a Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” cererile de finanţare aferente obiectivelor de investiţii pentru care conducerea administraţiei judeţene propune accesarea fondurilor guvernamentale puse la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Conform proiectelor de investiţii propuse de executivul judeţean şi aprobate de plenul CJ în cadrul şedinţelor din această lună, au fost înscrise şase cereri de finanţare vizând reabilitarea şi modernizarea unui număr de cinci drumuri judeţene, din toate zonele judeţului Braşov.

Este vorba despre proiecte investiţionale ample, care necesită bugetare multianuală, a căror valoare totală rezultată în urma aprobării indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale estimative ajunge la 338.648.827,75 lei. Din acest total, sumele solicitate pe Programul „Anghel Saligny” pentru cele şase proiecte sunt în valoare de 215.999.314,41 lei, iar cofinanţarea care va trebui asigurată din bugetul local al Judeţului Braşov este de 122.649.513,34 lei.

Cele şase proiecte depuse pe platforma Programului Naţional de Investiţii gestionat de Ministerul Dezvoltării sunt:

1). Reabilitare DJ 106 B Vulcan (DJ 112 A) – Holbav (km 0+000–6+505), investiţie estimată la 29.856.180,89 lei, din care 29.339.546,26 lei reprezintă finanţare din bugetul „Anghel Saligny” şi 516.634,63 lei sunt fonduri din bugetul local;

2). Reabilitare DJ 108 Hărman Sânpetru (km 0+000–4+380), investiţie estimată la valoarea de 24.979.449,76 lei, din care suma de 22.805.501,82 lei este solicitată din bugetul de stat şi diferenţa de 2.173.947,94 lei reprezintă cofinanţarea din bugetul local al CJ Braşov;

3). Modernizare DJ 113 Sânpetru – Preventoriu TBC Sânpetru (0+000–2+000), investiţie cu un buget total estimat la 5.659.468,85 lei, din bugetul de stat fiind propusă finanţarea sumei de 5.511.281,93 lei, iar 148.186,92 lei înseamnă fonduri asigurate din bugetul local;

4). Reabilitare DJ 103 D Viştea de Jos – Viştea de Sus, investiţie cu o valoare totală estimată de 18.781.530,42 lei, din care 18.342.984,40 lei sunt fonduri propuse spre alocare din bugetul de stat şi 438.546,02 lei este cofinanţarea asigurată din bugetul local al CJ Braşov;

5). Modernizare drum interjudeţean DJ 105 A (km 53+000–81+600) şi DJ 104 D (km 1+960–27+400) – Lotul 2 Făgăraş – Şoarş din DJ 104 D (km 1+960–12+045), investiţie estimată la 91.365.028,62 lei, solicitarea din fondurile Programului „Anghel Saligny” cifrându-se la 70.000.000 de lei, iar cofinanţarea propusă de CJ fiind de 21.365.028,62 lei;

6). Modernizare drum interjudeţean DJ 105 A (km 53+000–81+600) şi DJ 104 D (km 1+960–27+400) – Lotul 3 Şoarş – Bărcut din DJ 104 D (km 12+045–27+400), investiţie care totalizează 168.007.169,21 lei, din care 70.000.000 lei sunt fonduri solicitate în cadrul programului guvernamental, iar 98.007.169,21 lei sunt suportate din bugetul local al judeţului.

„În cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Judeţul Braşov este eligibil pentru o valoare de 140 de milioane de lei, în timp ce proiectele pe care Consiliul Judeţean le are astăzi în portofoliu sunt mult mai mari. De aceea, am dimensionat corespunzător proiectele depuse pe această oportunitate de finanţare, iar pentru obiectivele care n-au mai putut fi incluse aici urmează să căutăm alte surse de finanţare, una dintre acestea fiind cu siguranţă Programul Operaţional Regional Centru 2021-2027”, a explicat preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Un astfel de obiectiv investiţional care nu a putut fi inclus pe Programul „Anghel Saligny” este modernizarea Lotului 1 din drumul interjudeţean DJ 105 A şi DJ 104 D, respectiv segmentul Rupea – Şoarş din DJ 105 A (km 53+000–81+600). Conform indicatorilor economici şi devizului general aprobat, valoarea totală estimată a refacerii acestui tronson ajunge la 305.145.521,31 lei.

Administraţia judeţeană va face toate demersurile necesare pentru a accesa fonduri europene nerambursabile în vederea derulării proiectului amintit, în aşa fel încât acest drum interjudeţean care face legătura atât între Tara Făgăraşului şi zona Rupea, cât şi între judeţele Braşov şi Sibiu, să poată fi refăcut un totalitate, în următorii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.