Cetățuia s-a întors în proprietatea brașovenilor

Cetățuia Brașovului a revenit oficial în proprietatea orașului, după ce Guvernul a aprobat, astăzi, hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului. Odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri și predarea ei către Municipalitate, putem începe demersurile de punere în siguranță, într-o primă fază, de consolidare și apoi de repunerea în circuitul turistic a acestui simbol al comunității brașovene.

Acest monument istoric s-a reîntors în proprietate publică a municipiu Brașov, în urma unui proces foarte lung, pe o perioadă de 7 ani, deschis de Primăria Brașov, pentru trecerea Cetății Brașovului de pe Dealul Straja din proprietatea Aro Palace SA în proprietatea publică a statului român, proces care a fost câștigat de Municipalitate la sfârșitul anului trecut.

„Este un gest de normalitate, mă bucur pentru că Guvernul României a ținut cont de argumentele invocate de Municipalitate, și mă bucur pentru toată implicarea brașovenilor, pentru fiecare semnătură care a ajutat la acest demers. De astăzi Cetățuia revine în patrimoniul orașului și redevine a brașovenilor. Pentru noi, pentru administrația locală începe demersul de punere în siguranță și sper, în cel mai scurt timp, să putem redeschide porțile pentru vizitatori”, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform hotărârii de guvern adoptate astăzi, predarea monumentului istoric se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Scurt istoric al procesului pentru recuperarea Cetățuii

Primăria Brașov a demarat în 2015 un proces prin care solicita instanței de judecată să constate că acest monument istoric trebuie să fie în domeniul public, fiind bun de interes public, și să îl treacă, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietate publică – fie a municipiului, fie a statului. Procesul s-a întins pe o perioadă de 7 ani și trei instanțe de judecată: Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest proces, municipiul Brașov s-a judecat atât cu proprietarul – Aro Palace SA și acționarii acestei societăți comerciale, SIF Transilvania și SIF Muntenia – cât și cu mai multe ministere care au avut un rol în trecerea acestui monument istoric în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate în anii ’90: Ministerul Economiei, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne. Pe perioada procesului, municipiul Brașov a solicitat ca și statul să se alăture demersului său, având în vedere că acest monument a fost proprietatea statului român înainte de a trece în patrimoniul unei societăți comerciale și de a deveni restaurant. În urma recursurilor depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat pe 8 noiembrie 2022, confirmând înscrierea în proprietatea publică a Cetățuii.

Citeste și:  Enigma orașului dispărut: Povestea uitată a celei de-a doua așezări după Sarmizegetusa

În dosarul nr. 1886/62/2015, municipiul Brașov a fost inițiator, s-a ocupat de cercetarea documentelor arhivistice și de toate demersurile juridice. Mai mult, a invitat statul român să se alăture efortului procesual, pentru a readuce comunității brașovene un simbol istoric local.

Pe tot parcursul procesului, statul român și-a manifestat intenția ca, la final, municipiul Brașov să primească, în domeniul său public, propria cetate. În acest sens au fost toate pozițiile exprimate în dosar, dar și în demersurile prealabile, demarate în noiembrie 2018, când s-au făcut primele proceduri de adoptare a unei Hotărâri de Guvern, în scopul transferului monumentului simbol al orașului, din domeniul public al statului român, în cel al municipiului Brașov.

***

Scurt istoric al Cetății Brașovului de pe Dealul Straja

La începutul secolului XV, pe dealul Schlossberg (Straja), cel pe care azi se află cetatea, departe de zidurile cetății, se găsea un turn de veghe care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră și cărămidă turnul în formă de potcoavă, care-i constituie și azi nucleul.

Poziția sa permitea supravegherea până departe a întregii zone de răsărit, dar și a incintei cetății. Avea scopul de supraveghere a drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii.

Datorită rigurozității administratorilor de atunci ai orașului, un document al vremii ne spune că, pentru ridicarea turnului, au fost alocați 650 de florini. În timp, extinderea construcției i-a făcut pe localnici să-i spună Cetățuia.

În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand și János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 – d. 1546, domn al Moldovei).

Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice.

În 1551, regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, și-a extins influența și asupra Transilvaniei, fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo.

Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreței brașovene între 1552-1554.

Citeste și:  Unul dintre cele mai de succes albume ale trupei Korn revine la vârful clasamentelor

În 1611 este amenajat un șanț cu apă și un val de pământ pentru apărarea ansamblului. Cu toate acestea, în 1618, un incendiu provoacă mari stricăciuni, iar construcția este refăcută aproape în întregime în 1625. Doi ani mai târziu, în 1627, începe săparea unei fântâni, iar lucrătorii au străpuns straturile de pământ și calcar până la adâncimea de 81 de metri. Dar acum Cetățuia avea apă.

În 1630, zidurile de apărare sunt completate cu patru bastioane și aceasta este configurația care s-a păstrat până azi.

Fortificația patrulateră cu bastioane italienești în colțuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare accesabilă printr-un pod mobil.

Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) – în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor.

În 1688, aici s-au refugiat din fața habsburgilor o parte dintre brașoveni.

În 1690, armatele imperiale s-au stabilit în cetate, și mulți ani la rând au asuprit orașul. Au fost defrișate viile din jurul cetății, pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.

Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735).

În 1773, Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetății, iar după nouă ani a oferit-o orașului spre cumpărare. Orașul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcționat ca închisoare pentru prizonierii turci și francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secție pentru cei cu simptomele bolii.

Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780).

În 1817 cetatea a fost vizitată de împărăteasa Carolina Augusta (n. 08.02.1792 – d. 09.02.1873, soția lui Francisc I al Austriei), în 1848 a fost ocupată de oștile lui Josef Bem (n. 14.03.1795 – d. 10.12.1850, general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848), iar în 1894 de oștile țarului rus

În timpul revoluției din 1848 a adăpostit revoluționari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor rusești.

În secolul al XIX-lea cetatea și-a pierdut rolul militar – ultimele tunuri din dotare au fost transportate la Alba Iulia, în 1824.

Citeste și:  Noaptea de Înviere va fi una cu cer senin și temperaturi de peste 10 grade în toată țara

Cu ocazia unor reparații mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem venețian din curtea cetății – azi, turiștii cred că dacă aruncă o monedă în fântână și se gândesc la o dorință, aceasta se va îndeplini.

Din punctul de vedere al evidențelor de carte funciară, anterior zilei de 1 decembrie 1918, imobilele ce constituie Cetățuia Straja sau Cetățuia Brașov sunt identificate având ca prim proprietar Trezoreria Regală Ungară, fiind în folosința și gestionarea Guvernului Militar Comun Regal și Imperial.

Din anul 1927, în baza Decretului – Regal nr. 972, aceste imobile devine proprietar statul român.

În baza Legii din 16 mai 1932, Ministerul Armatei a fost autorizat a ceda municipiului Brașov Cetățuia Straja și de a primi în schimbul acesteia Cazarma „Regele Ferdinand I” din Brașov, proprietatea municipiului Brașov (actuala unitate militara de pe str. M. Viteazu).

În urma procedurilor administrative, existente la momentul respectiv, la data de 05 aprilie 1938 s-a încheiat Contractul de schimb între municipiul Brașov și statul român prin Ministerul Apărării Naționale prin care „Statul  Român dă Municipiului Brașov Cetățuia Straja, iar în schimb, Municipiul Brașov dă Statului Român prin Ministerul Apărării Naționale, cazarma „Regele Ferdinand I.

În baza Decretului – Lege nr. 87 publicat în Monitorul Oficial nr. 19/1938, Cetățuia trece în proprietatea Statului Roman, apoi a Ministerului Apărării Naționale, în folosința Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca, în anul 1974, printr-un Ordin al Ministrului de Interne, să se înscrie un drept de administrare operativă în favoarea O.N.T. Carpați Brașov.

Începând cu 1975, după primirea imobilelor în administrare, conducerea de partid și de stat din perioada respectiva a „infiltrat” în inima Cetății un restaurant.

În contextul liberalizării regimului juridic al proprietății, în România, este adoptată Legea 15/1990, iar în baza ei este emisă Hotărârea Guvernului 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism.

În baza acestor acte normative, O.N.T. Carpați Brașov se transformă în S.C. Postăvarul S.A. Brașov.

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 154/26.04.1991 emis de Secretarul de stat, șef al Departamentului Turismului, imobilele prevăzute în lista anexă, între care la poziția nr. 10 este menționat și imobilul în speță sub denumirea „Complex Cetate“ din Str. Cetății nr. 5, sunt trecute în proprietatea societății comerciale “Postăvarul” S.A., societate care ulterior s-a privatizat, devenind S.C. Aro Palace S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.