Cine este ‘GREUL’, urmărit internațional, prins odată cu Alina Bica

Odată cu prinderea fostei șefe a DIICOT, urmărită internațional și reținută în urmă cu puțin timp în Italia, un alt condamnat într-un dosar greu a fost reținut: Ioan Bene.

Acesta este unul dintre afaceriştii contoversaţi din Cluj, fiindt inclus de Inspectoratul General al Poliţiei Române pe lista infractorilor urmăriţi naţional după ce a primit o condamnare de 5 ani într-un dosar de evaziune fiscală.
Bene a primit a doua sentiţă pe 30 octombrie, atunci când Tribunaul Bucureşti l-a trimis în spatele gratiilor pentru următorii 5 ani de zile pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Omul de afaceri clujean a mai fost condamnat în 31 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi a fost dat în urmărire naţională şi internaţională de poliţişti întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând atunci că este plecat în concediu.

Citeste și:  Propunere în Senat: Posibilitatea elevilor de a susține din nou probele de Bacalaureat pentru mărirea notelor

„In urma cooperarii politienesti internationale, precum si a bunei relatii instiutionale intre ministrul afacerilor interne din Romania si ministrul de interne Italian, in aceasta seara, colegii din Italia au identificat si retinut doi urmariti internationali:

  1. BICA Alina Mihaela, urmarita international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru favorizarea faptuitorului. Aceasta are de executat 4 ani închisoare.
  2. BENE Ioan, urmarit international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru fals sub inscrisuri sub semnatura privata, dare de mita, evaziune fiscala. Acesta are de executat 6 ani si 2 luni inchisoare.

Cei 2 urmăriți internațional sunt în custodia autorităților din Italia, urmând a fi prezentați unei instanțe pentru a dispune asupra executării Mandatelor Europene de Arestare și asupra predarii către Romania.
Alte detalii, cu privire la operatiune din aceasta seara, nu pot fi facute publice, in acest moment, procedurile judiciare fiind inca in derulare.
Multumim tuturor partenerilor instituíonali pentru sprijinul acordat in acest caz.
Asigur cetetenii ca Politia Romana va continua activitatea de depistare a tuturor persoanelor care se sustrag. Este doar o chestiune de timp, pana ii vom aduce acasa”, se arată în comunicatul IGPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.