CJ Brașov o dă la întors: Turnul de control virtual pică

Licitația pentru realizarea Studiului de fezabilitate privind asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană de la aeroportul de la Ghimbav, a fost lansată de Consiliul Județean Brașov.
Firma câștigătoare va trebui să analizeze cele două variante privind realizarea turnului de control, virtual sau clasic, situația urmând a fi analizată mai ales din perspectiva costurilor. Totodată consultantul va trebui să analizeze, pentru fiecare scenariu în parte, configurația optimă a echipamentelor de control aerian, de navigaţie, de supraveghere şi meteo.
Valoarea estimată a contractului este de 839.999 lei, cu tot cu TVA, ofertele fiind așteptate până pe 17 iulie. Firma desemnată câștigătoare va trebui să finalizeze documentația în 3 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
De menționat faptul că, European Organisation for the Safety of Air Navigation (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene) a transmis, în luna mai, Consiliului Judeţean Braşov rezultatele analizei privind turnul de control de la Aeroportul Braşov, în care se arată că soluţia de turn de control virtual asigură maximum de flexibilitate şi eficienţă. Reprezentanții administrației județene au anunțat ulterior că decizia finală privind turnul de control al aeroportului de la Ghimbav va fi luată după realizarea studiului de fezabilitate.

Citeste și:  Căldură doar la cerere în caloriferele din Brașov, racordate la sistemul public! Ce trebuie să știe locuitorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.