Scriitorul Claudiu Oțeleanu își lansează, astăzi, la ora 16.00, pe strada Lungă nr. 130, volumul de versuri, Egocentric II.
Am citit cu deosebită plăcere versurile poetului CLAUDIU OŢELEANU din
volumul ” EGOCENTRIC, VOLUMUL II”. Am avut sentimentul unei naraţiuni
fragmentare din viaţa de zi cu zi ce ne inundă timpanele prin canalele mass-media. Poeme narate, care strălucesc prin descrierea obsesivă a vieţii sociale, aşa cum o inţelege POETUL.
Iniţial am avut senzaţia unui determinism cultural generat de curentele poetice ale anilor ’80 sau ’90 ( poetii optezecişti sau nouăzecişti ) a căror sursă de inspiraţie era cultura anilor ’80 de sorginte americană şi care a dat naştere textualismului in domeniul liric.
Textualismul poetului CLAUDIU OŢELEANU aparţine însă unei alte
generaţii a primului deceniu din secolul XXI, drept pentru care l-am putea numi pe acest poet VÂRF DE LANCE al generaţiei sale. Lupta sa socială este generată de un conflict interior care izbucneşte în forme lirice, adică în poemele care definesc şi consacră sentimente de viaţă.
În urmă cu mai mulţi ani, Academicianul Dumitru Radu Popescu afirma despre viitor ( adică prezent ) că acesta nu va mai aparţine poeţilor, deoarece viitorul-prezent lasă în urmă poeţii ca pe nişte dinozauri. Iată că acele constatări din urmă cu câteva decenii se adeveresc şi putem afirma că poetul pe care îl recenzăm este un pui de dinozaur obligat să trăiască într-un mediu ostil poeziei.
Rămânând în zona personalităţii ce urmează să se consacre în acest domeniu liric al poeziei, ar fi fost mai bine să cunoaştem biografia poetului CLAUDIU OŢELEANU şi să abordăm analiza în maniera criticii călinesciene, adică să vizualizăm viaţa autorului, întelegându-i opera ca pe un reflex al trăirilor cotidiene şi spirituale.
Încărcate de metafore, poemele sale depăşesc ” limitele absurde ” ( poemul „
DURERE” ), forţând integrarea în spaţiul cosmic pe care îl compune orice picătură din sufletul său. Simt în poemele sale o stare de jale, de dor, ceea ce caracterizează folclorul popular prin specia numită ” doină” .
Autorul doineşte în fiecare poem, iar de foarte multe ori, versificaţia ritmată îl ajută să transmită nu numai un mesaj încifrat, ci şi o adiere din trăirile sale.
Părţile descriptive din poeme se suprapun în sensul că poetul apropie descrierii materiale şi partea descriptivă sufletească, ceea ce reprezintă o unicitate, întrucât această dualitate creează natura poematică proprie, specifică unui autor.
Dar personalitatea acestuia îl individualizează în marea masă a creatorilor de specii lirice. Se pot scrie mult mai multe despre volumul impresionat ca şi conţinut de poeme, dar mă voi rezuma la o concluzie şi anume poemul intitulat „CONCLUZIE 31”.
Filosofia de viaţă a autorului este debordantă, deoarece ” … La capăt e
întotdeaună …bine/…../ Fiindcă de multe ori am fost nimic/ Şi-ntotdeauna invariabil/
Concluzia a fost,/ Că sunt un…prost! ” ( pagina 32 ).
Paradoxul care guvernează poemele este un paradox dialectic în care primăvara se grăbeşte, anotimpurile se rotesc şi creează în mod asemănător fizica lui Einstein o trecere a timpului prin săgeţi de lumină.
Îi dorim poetului CLAUDIU OŢELEANU un loc memorabil în instoria
literaturii contemporare, dar şi un rol pe măsura anvergurii ce urmează să vină.
ACADEMICIAN DUICU EFRIM SĂCELEANU
Foarte frumoasa apreciere. Întra în esență creației poetice în același timp edificind poetul și personalitatea omului care și s pus sufletul și trăirile în arta și stilul sau poetic