Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia a trimis pachete cu echipamente medicale pentru medicii brașoveni

Asociația Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia a reușit să achiziționeze materiale necesare în această perioada de criză, cu ajutorul membrilor și companiilor care au donat pentru această cauză.

Astfel, la Spitalul General CF, dar și la Hotelul Apollonia în care este cazat personalul medical antrenat în lupta Covid,  au ajuns în cursul acestei luni pachete cu măști chirurgicale, dezinfectanți, apa și alte produse de igienă sau de unică folosință, strict necesare personalului medical în această perioadă. 

Această este cea de-a treia livrare de materiale necesare pe care o fac cei de la COAB, cu sprijinul membrilor.

Donațiile au loc în cadrul proiectului „Împreună vom învinge”, demarată în această perioadă de către membrii asociației.

Citeste și:  Prețul ridicat al mielului pune presiune pe tradiția mesei pascale

„De această dată am decis să donăm dezinfectant și măști chirurgicale. Am vrut să facem aceste donații exact după necesitățile Spitalului General CF. Astăzi este vorba despre o donație de 100 de litri de dezinfectant de suprafețe, 10 litri dezinfectant de maini și 3500 de măști. Data trecută, am venit cu apă plată, dozatoare, produse de igienă și menaj cât și tensiometre, lucruri absolut necesare pentru cei care sunt în prima linie și sunt expuși riscului.” – Vasile Petrașco, președintele COAB

Conducerea Spitalului General CF şi-a exprimat recunoştinţa şi a mulţumit pentru acest gest în asemenea momente când situația epidemiologică prin COVID-19 este critică în toate țările, iar eforturile întregii societăţi trebuie să fie consolidate în combaterea răspândirii infecţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.