Cluburile sportive private din Brașov cer soluții pentru programul de antrenamente

Reprezentanți ai șapte cluburi sportive private din Brașov, cu activitate în fotbal, volei și baschet, au solicitat sprijin din partea municipalității în ceea ce privește asigurarea infrastructurii sportive pentru pregătirea sportivilor de performanță de la aceste cluburi. Principala problemă este faptul că orele la care copiii care practică aceste sporturi pot ajunge la antrenamente sunt destul de puține, iar terenurile – fie ele în aer liber sau în sală – sunt aglomerate, ceea ce nu permite un antrenament optim pentru performanță.
„Am avut astăzi o întâlnire cu șapte cluburi sportive care funcționează pe raza municipiului Brașov și care, la diferite categorii de sport, activează în structuri naționale sau județene. Am discutat împreună despre probleme cu care se confruntă, am preluat aceste probleme, care țin mai mult de program, infrastructură și componenta financiară, am convenit să stabilim, de comun acord, în ce măsură putem noi să-i sprijinim pe viitor. Am hotărât un grafic de întâlniri și sunt convins că vom rezolva toate problemele, pentru că nu sunt atât de complicate, sunt la îndemâna noastră. Trebuie să existe un grafic și un parcurs convenit, pe un program bine structurat de toate părțile, în așa fel încât să funcționeze și unii și alții în cele mai bune condiții. Ne vom reîntâlni în următoarea perioadă și vom stabili detaliile pe care le avem de pus la punct, așa cum am convenit“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.
Acesta le-a explicat reprezentanților cluburilor sportive că din punct de vedere financiar municipalitatea nu le poate acorda ajutor, pentru că legea interzice expres acest lucru, însă a convenit să realizeze o analiză a programelor de activități din sălile de sport ale școlilor din municipiu, precum și a bazelor sportive aflate în administrarea Clubului Sportiv Corona, pentru a avea o imagine exactă a situației și a încerca să găsească o soluție. „Vom pune la punct un grafic coerent, împreună cu unitățile de învățământ. Am stabilit că de acest lucru se va ocupa viceprimarul municipiului (Costel Mihai, n.n.), iar în ce privește bazele sportive care sunt administrate direct de primărie, personalul de specialitate va pune la punct un program coerent, în așa fel încât toată lumea să își desfășoare activitatea, în funcție de competițiile în care sunt angrenați și de programul de pregătire. Vom face un inventar în următoarele săptămâni, ne vom reîntâlni și vom stabili soluțiile“, a spus reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Fântânile arteziene din Brașov vor fi repuse în funcțiune în următoarele săptămâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.