CNE: Încă o generaţie fără planuri-cadru şi curriculum bazat pe competenţe

În contextul în care această generaţie de elevi este prima care a susţinut examenul de Evaluare Naţională într-o manieră nouă, în ciclul liceal aceştia se vor lovi de un curriculum care, în cele mai multe cazuri, nu se va corela cu ceea ce au învăţat pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu, timp în care au urmat un set de planuri-cadru şi de programe noi.

Planurile-cadru pentru ciclul liceal aşteaptă să fie revizuite de mai bine de 4 ani, timp în care au fost puse în dezbatere publică, însă fără vreun rezultat anume. Astfel, elevii care urmează să fie înmatriculaţi în învăţământul liceal vor fi nevoiţi să facă tranziţia de la un curriculum bazat pe cunoştinţe şi abilităţi practice, la unul învechit, aceasta fiind prima generaţie de elevi de gimnaziu care au funcţionat după noua structură curriculară. Mai mult, în ceea ce priveşte finalitatea ciclului liceal, ne exprimăm nemulţumirea cu privire la declaraţiile ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a afirmat că elevii care intră acum la liceu vor avea parte de acelaşi tip de Bacalaureat. Această măsură nu poate decât să ridice semne de întrebare cu privire la asumarea, de către Ministerul Educaţiei, a unei reforme curriculare curajoase, fără măsuri de sacrificiu şi peticeli.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

În consecinţă, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei o tranziţie cât mai rapidă, dar echitabilă, spre un curriculum şi spre un nou set de planuri-cadru care să avantajeze atât viitorii elevi din ciclul liceal, cât şi pe cei deja înmatriculaţi.

„În ciuda faptului că această generaţie a avut parte de planuri-cadru noi pentru ciclul primar şi gimnazial, acum, la momentul tranziţiei acestor elevi către ciclul liceal, sunt puşi în situaţia ingrată de a urma acelaşi curriculum învechit, livrat în multe ori incomplet de către cadrele didactice, în care evaluarea este văzută drept un scop, nu un mijloc de învăţare şi perfecţionare pentru elevi. Din aceste motive, solicităm Ministerului Educaţiei să înceapă procesul de elaborare a noilor planuri-cadru. Curriculumul ‘tranzitoriu’ este doar o găselniţă menită să distragă atenţia de la problema imensă în faţa căreia ne aflăm: o ruptură curriculară dramatică pentru o generaţie întreagă”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.